Am inceput povestea foietajului aici si am exersat cu acea ocazie metoda clasica de preparare a aluatului foietat : un aluat din faina si apa in care se impacheteaza untul. Sarind peste cateva variante intermediare, am trecut la o metoda mult simplificata, si anume ceea ce se numeste "rough pasty" pe care l-as traduce la prima vedere cu "foietaj badaran" (sau foietaj brut): se amesteca faina cu untul si apoi cu apa, iar aluatul rezultat se impatureste apoi de cateva ori cu doua pauze de racire la frigider. Rezultatul este descris perfect de nume: se disting foile, aluatul creste frumos, dar nu e atat de fin si aerisit ca si foietajul clasic, deci - mai badaran. Aluatul se lucreaza mai usor decat cel clasic, dar gustul e la fel de bun asa ca e foarte potrivit pentru o prajitura care nu-i din cele mai fine sau mai elegante. Fiind post am dus experimentul mai departe, facand 2 portii de aluat, deodata - deci in conditii de temperatura si umiditate identice, cu aceeasi faina, o portie cu unt si o portie cu margarina (am dat coelsterolul din vene pe un pic de plastic). Aluatul cu margarina s-a lasat lucrat mult mai usor, este cumva mai plastic si mai omogen; au crescut la fel de bine amandoua, iar gustul ... cu catre-o bucata diferita de aluat in fiecare mana am putut sesiza o diferenta, dar cu mare jena recunosc ca daca as manca un pachetel de-asta cu unt si unul cu margarina la ceva diferenta de timp, nu cred ca as remarca diferenta ....
ingrediente pentru aluat (dupa Helene Dujardin )- pentru 8 pachetele :
- 250 gr faina (am folosit 650 si 000 in parti egale)
- 250 unt / margarina rece, taiat cubulete
- 2 gr sare
- 85 ml apa rece
ingrediente pentru umplutura cu mere si nuci:
- 4-5 mere mijlocii curatate si taiate cubulete (300 gr pulpa)
- 2 linguri zahar pudra vanilat
- 1 lingura amidon (30 gr)
- 50 gr merisoare uscate
- 30 gr nuci taiate
metoda:
- se amesteca faina cu sarea; se framanta cu varfurile degetelor faina cu bucatelele de unt pana cand acestea ajung de marimea unui bob de mazare; se adauga apa si se amesteca scurt, fara a framanta; se inveleste aluatul in folie de plastic si se lasa in frigider 30 de minute - o ora;
- pe batul usor infainat se intinde aluatul cu sucitorul, in forma de dreptunghi (aprox. 10 x 20 cm); se impatureste in 3; se roteste cu 90 de grade, se indinde din nou in forma de dreptunghi si se impatureste pentru a doua oara;
- se inveleste aluatul in folie si se lasa la frigider pentru 30 de minute, apoi se repeta cele doua intinderi - impaturiri, dupa care se lasa aluatul din nou la rece 30 de minute (eu l-am lasat de azi pe maine);
- se pregateste umplutura amestecand toate ingredientele;
- se intinde aluatul in forma de dreptunghi astfel incat latimea sa fie de aproximativ 4 ori mai mica decat lungimea; grosimea aluatului - cam 3 mm; se taie marginile cu un cutit bine ascutit, apoi se taie in 8 patrate;
- se pun cate 2 linguri de umplutura in mijlocul fiecarui patrat; se apasa putin cu palmele facute caus; se aduc deasupra umpluturii 2 colturi opuse de aluat, de uda cu un strop de apa pentru a se lipi, se strang si celelate doua colturi, usor umezite; (am acoperit imbinarile cu marginile de aluat, sa nu se arunce nimic ...);
- se aseaza pachetelele pe hartie de copt, se ung usor cu apa si se presara zahar brun;
- se coc aproximativ 35 de minute in cuptorul incins pe mediu (treapta 2 - 20 de minute, apoi treapta 1 si jumatate);
- se scot pe un gratar si se lasa pana cand se racesc complet.
In poza de la inceputul postarii si in ultima din sirul de la final se vede aluatul cu margarina cu umplutura mere+stafide, iar in celelate poze e aluatul cu unt si umplutura cu mere+merisoare+nuci.
Pofta buna!
Super informatii! Super desert!
RăspundețiȘtergerePacat ca sunt la marea "dieta". Dar o asemenea reteta iti ramane in minte!
:)) FancyCake, cica si eu sunt la "marea dieta" asa ca mi-am tot cautat scuze si pretexte pentru desertul asta... si am gasit : m-am sacrificat in numele stiintei, numai de dragul experimentului le-a mfacut (si le-am mancat) !
ȘtergereFoarte bine arata, si ca orice desert cu mere... un deliciu!
RăspundețiȘtergerePar ele banale - merele - dar cate bunatati pot sa iasa cu ele ...
Ștergere