joi, 5 ianuarie 2012

Arany galuska


Inseamna "galuste de aur" si este unul din deserturile mele preferate din copilarie, pe aceeasi treapta cu cuibul de viespi. Un avantaj al faptului ca sunt "om mare" este ca-mi pot face "cuib" si "arany" oricand am chef!
ingrediente pentru galusti:
- 350 g faina 000
- 1 ou
- 250 ml lapte
- drojdie "cat o nuca mare" (jumatatea mai mare dintr-un cubulet pentru 500 gr de faina)
- 2 linguri zahar
- 100 g nuci macinate
- 100 g zahar
- 50 g unt topit
ingrediente pentru sosul de vanilie:
- 500 ml lapte
- 3 oua
- 3 lingurite amidon
- 4 linguri zahar
- 1-2 lingurite esenta de vanilie
metoda:
- se dizolva drojdia in putin lapte caldut (din cantitatea totala); se adauga o lingurita de zahar si se lasa la crescut;
- se amesteca faina cernuta cu oul, laptele, un praf de sare, 2 linguri de zahar si drojdia crescuta; se framanta aluatul (cu mixerul pentru ca e  destul de moale) pana devine lucios; se acopera vasul cu folie de plastic si se lasa aproximativ o ora sa creasca la loc caldut;
- se incinge cuptorul pe treapta 2 (din cele 3);
- se amesteca nucile macinate cu 100 gr zahar;
- se inmoaie o lingura in unt topit si se iau bucati de aluat care se aseaza in tava unsa cu unt sau tapetata cu hartie de copt; eu am ales varianta B pentru ca am copt intr-o tava rotunda (diam. 26 cm) cu pereti detasabili nu foarte etansa; de celemai multe ori fac putin altfel: tavalesc bucatile de aluat unse cu unt prin amstecul de nuca cu zahar, astfel incat stratul dulce sa ajung pe toate laturile bucatii de aluat;
- se presara cu nuca amestecata cu zahar;
- urmeaza un strat de galuste, presarat din nou cu nuca; se lasa inca 20-30 de minute la dospit, apoi se coace pana galustele devin aurii, depinde de cuptor ....; la al meu coc 10 minute pe treapta  2, apoi reduc temperatura la 1 si 1/2 si mai coc 25 de minute;


- intre timp se pregateste un sos de vanilie; retete si variante sunt nenumarate, le puteti intalni sub numele "creme anglaise" sau "custard sauce"; se face din lapte (am vazut si retete cu smantana dulce sau chiar frisca, dar am ales mereu varianta light), oua (majoritatea retetelor folosesc doar galbenusurile dar eu pun oua intregi) - 2 sau 3 la 500 ml lapte, zahar, amidon- la care se poate renunta daca folosim 5 galbenusuri, arome: pastaie de vanilie care se fierbe in lapte sau esenta de vanilie; se freaca bine ouale cu zaharul; amidonul se dizolva in putina apa rece, apoi se amesteca cu ouale; laptele se pune pe foc si cand e aproape fiert se adauga cate o lingura la pasta de amidon cu oua; dupa ce s-a incorporat tot laptele se pune compozitia pe foc mic, amestecand intr-una; se lasa sa fiarba putin; se adauga esenta de vanilie si se serveste caldut langa/sub/pe arany galuska.

Pofta buna!

P.S. Am primit reclamatii si sesizari cum ca sosul trebuie sa fie mai mai mult sos, nu crema, motiv pentru care, iata-l (cu 2 lingurite de amidon in loc de 3, in rest, ca mai sus, cand atinge consistenta dorita - strecurat intr-un bol asezat intr-un altul in care e apa rece); daca e prea gros sosul dupa ce a dat in clocot se poate adauga lapte, amestecand si lasand sa fiarba din nou.

2014
p.p.s. de fapt, dupa cum am aflat mai tarziu, "creme anglaise"  nu contine amidon ci e ingrosata doar de galbenusuri, cam 5 pentru acesta cantitate de lapte.

8 comentarii:

  1. E prima oara cand le vad, dar tare bine arata!

    PS Ieri am facut "croissant" dupa reteta ta. Au iesit super!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. wow, ce bine arata. Cred ca sunt delicioase. Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  3. FancyCake - ma bucur ca ti-au iesit croissant-ii si ca ti-am fost de folos! felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ancuta - chiar sunt foarte bune si nici nu sunt greu de facut :)

    RăspundețiȘtergere
  5. arata minunat! sigur sunt delicioase, mai ales cu sosul acesta de vanilie!
    te pup

    RăspundețiȘtergere
  6. Emily, ma bucur ca-ti plac galuscutele aurii :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Reteta copilariei ?..dar in ce tara ati crescut...eu nu am auyit pana acum de asa reteta...........

    RăspundețiȘtergere
  8. Am crescut in Romania :), in partea numita Transilvania sau Ardeal, zona cu multe influente unguresti , austriece s.a.m.d.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...