Se afișează postările cu eticheta porumb. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta porumb. Afișați toate postările

vineri, 27 noiembrie 2015

Tarta cu branza, sunca si rosii uscate




Dupa o lunga pauza de activitate pentru "Daring Bakers", iata-ma incercand reteta propusa pentru luna noiembrie, tema fiind tarta cu crema de branza si strat crocant - numele original in engleza fiind "Cheese cake crumble pie", adica o combinatie de 3 straturi care mai de care mai bun. Iata aici varianta sarata a tartei, cu sunca, ceapa verde, rosii uscate si porumb, ii lipseste stratul crocant (am pus doar cateva rosii uscate, tocate, deasupra) dar are destule arome si culori incat sa fie buna asa cum e. E foarte buna ca aperitiv sau pachetel de dus la birou.

ingrediente aluat:
- 175 g faina 000
- 5 g sare
- 100 g unt rece taiat cubulete
- 90 ml apa rece

ingrediente umplutura:
- 450 g crema de branza
- 60 ml frisca
- 60 g cascaval ras
- 1 fir ceapa verde, tocat ( eu am pus cateva micro-firicele de praz)
- 40 g rosii uscate
- 140 g porumb
- 2 oua
- piper
- 115 g sunca fiarta, taiata cubulete

in plus: 2-3 rosii uscate taiate fasiute.

metoda: 
- se prepara aluatul amestecand faina, sare si unt pana cand compozitia are aspect de firmituri; se adauga apa si se amesteca pana cand se aduna aluatul; se inveleste in folie alimentara si se lasa in frigider minim 30 de minute;
- se incinge cuptorul la 220 grade C;
- se intinde aluatul pe blatul usor infainat si se aseaza intr-o tava de tarta de aprox. 23 cm (inalta de cel putin 4 cm); se indoaie excesul de aluat, se inteapa cu o furculita si se coace "orb" (cu greutati asezate pe hartie copt, peste aluat) timp de 10 minute; se indeparteaza greutatile si hartia si se mai coace aluatul 5 minute;
- se reduce temperatura cuptorului la 160 grade C;
- intre timp se bate crema de branza cu frisca; se adauga ouale, rosiile uscate, ceapa verde, porumbul si piper si se amesteca usor; se toarna compozitia in tarta semi-coapta, apoi se acopera cu cubuletele de sunca;
- se coace tarta timp de 45-55 de minute, pana cand arata inchegata; (reteta propusa spunea sa cocacem tarta intr-un vas cu apa, dar nu mi-a sunat bine combinatia abur+aluat de tarta asa ca am copt fara vasul cu apa);
- se lasa tarta la racit o ora in bucatarie, apoi in frigider peste noapte.
Se presara cu fasiute de rosii uscate inainte de a servi.
Pofta buna!

Blog-checking lines: For the month of November Krista & Nicole of “Two Cups of Sugar.” challenged us to make our own version of cheesecake crumble pie.

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Salata de toamna cu ton



Luna aceasta Ama mi-a facut bucuria de a-mi repartiza chiar blogul ei pentru Provocarea Secreta. Ce-i drept ca nu a prea fost un secret pentru ea..., dar pentru mine a fost o provocare pentru ca in fiecare zi imi alegeam sa incerc alta reteta in functie de ce aveam chef sa mananc - ceva cu carne, ceva dulce ori paste? Pana la urma am ales aceasta salata de toamna cu ton, pentru ca e toamna si imi era pofta de ton. Am folosit paste obisnuite si nu integrale asa cum a facut Ama si am modificat putin sosul inlocuind maioneza + praf de usturoi cu un sos de usturoi + iaurt.

ingrediente:
- 200 gr paste fainoase
- 2 conserve de ton bucati
- 200 gr porumb
- 1 ardei capia
- 1 praz
- 3 catei de usturoi
- o lingurita rasa sare
- 30 ml ulei
- 2-3 picaturi de otet si tot atata apa minerala carbogazoasa
- 5-6 linguri iaurt
metoda:
- se fierb pastele in apa cu sare; se trec sub un jet de apa rece, pentru a opri fierberea si a le raci;
- se taie fasii subtiri ardeiul si prazul (spalat cu atentie);
- se amesteca pastele cu porumbul, ardeiul, pestele scurs si prazul;
- pentru sos se toaca marunt usturoiul apoi se lasa sa stea acoperit cu sare cateva minute; se freaca (eu am folosit un fel de pistil din lemn folosit de bucatarul meu la facut mujdei); se adauga uleiul incet, ca pentru maioneza, amestecand continuu (prima din cele 3 imagini de mai jos arata emulsia de usturoi cu ulei), se picura otet si apa cu bule apoi se adauga iaurtul; se toarna sosul peste salata si se amesteca cu grija.
Salata aceasta satioasa si foarte gustoasa e gata cat ai zice "ton"! Multumim pentru retata, Ama!

Pofta buna!

vineri, 24 iunie 2011

Pui mediteranean


2015, poza noua, dar mancarea asta tot nu e fotogenica ...


Asta a fost prima mancare pe care am gaitit-o eu pentru bucatarul meu personal ! Imi place combinatia de rosii cu porumb si masline, imi place ca se poate face o cantitate mare, pentru cand sunt multi meseni, si imi place ca se reincalzeste usor si e la fel de buna si a doua zi.


ingrediente (pentru 4 portii):
- 1 kg piept de pui
- 100 g salam sai carnati picant (optional)
- o ceapa
- 3 catei de usturoi
- 1 ardei gras rosu
- 3 rosii
- 1 conserva rosii
- 2 linguri pasta de rosii
- o conserva de porumb
- 100 g masline negre si verzi
- sare, piper, boia
- cimbru, oregano, maghiran
metoda:
- se taie ceapa julienne, salamul (sau carnatii) feliute / cubulete, ardeiul - fasii; se toaca usturoiul;
- rosiile se arunca intr-un vas cu apa ce fierbe, se lasa 30 de secunde - 1 minut, apoi se scot; cand s-au racit de decojesc si se taie cubulete; (se poate face si fara rosii prospete, sau se poate inlocui si conserva cu rosii proaspete - depinde de sezon);
- pieptul de pui se taie bucati (nu prea mici, nici prea mari; o jumatate de piept o tai in 3-4 bucati); se sareaza si se pipereaza, se presara boia, apoi se prajesc bucatile in ulei incins, in transe, astfel incat sa nu stea inghesuite in tigaie;
- dupa ce s-a prajit puiul se caleste ceapa, ardeiul si salamul picant, apoi se adauga usturoiul tocat; se adauga rosiile, pasta de rosii, puiul prajit, se sareaza, se adauga verdeturile si se lasa la fiert la foc mic cam 30 de minute;
- se adauga porumbul scurs si se fierbe 5 minute; in ultimul minut se pun si maslinele taiate feliute.

Pofta buna!

vineri, 17 iunie 2011

Salata cu rosii, porumb si telemea

Foarte simpla si buna, mai ales daca rosiile au gust si telemeaua e buna, putin moale, sarata dar nu prea mult ...
ingrdiente:
- 2 rosii
- 1 conserva mare de porumb (aprox 250 gr)
- 400 gr telemea
- 2-3 linguri iaurt
- oregano
cantitatile sunt aproximative, cele 3 ingrediente principale trebuie sa aiba, la ochi, acelasi volum;
metoda:
- se taie cubulete rosiile si telemeaua;
- se amesteca toate ingredientele; se adauga sare doar daca telemeaua nu e destul de sarata.

Pofa buna!

vineri, 25 martie 2011

Salata de ton cu porumb


ingrediente : (pentru o portie mare)
- 1 conserva de ton bucati in suc propriu, scurs
- 1/2 conserva de porumb - cam 150 gr
- 1 castravete murat
- o mana de masline, verzi sau negre, sau amestec, fara samburi
- 1 ou fiert tare
metoda:
- se desface tonul in bucati mai mici, se amesteca toate ingredientele si e gata salata, buna de dus la servici a doua zi!
Pofta buna!

vineri, 4 martie 2011

Briose cu porumb si ceapa verde


2013



Cu timpul, s-a dovedit a fi una din retele preferate, asa ca le fac des si le mai si pozez din cand in cand ...




reteta e inspirata de aici
ingrediente:
- 200 gr faina
- 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
- 1/2 lingurita sare 
- 2 oua , batute usor
- 2 linguri ulei de masline
- 150 ml iaurt
- 1 lingura mustar
- 50 gr cascaval afumat
- 1 lingurita rasa chimion (cumin)
- 200 gr porumb (din conserva)
- 3 fire ceapa verde
metoda:
- se incinge cuptorul la treapta 2 (din 3)
- se amesteca intr-un bol faina, bicarbonatul, sarea si chimionul
- intr-un alt bol se amesteca celelalte ingrediente: ouale, iaurtul, uleiul, ceapa tocata, cascavalul ras, porumbul si mustarul
- se combina rapid ingredientele umede cu cele uscate, fara a amesteca prea mult
- se imparte compozitia in 12 hartiute pentru briose care se aseaza in tava speciala si se coc 20 de minute.
Pofta buna!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...