Mi se pare ca e foarte vag numele de "chifle asiatice umplute", la cat e de mare Asia si la cate variante de umpluturi s-ar putea ascunde in acele chifle. Multe tari asiatice au propria versiune de chifle din aluat dospit, cu diverse umpluturi, care paorta diverse nume, dar originea lor se afla in China. Cum aceasta reteta vine de la o bloggerita cu origini filipineze, via Daring Bakers, le numim siopao asa ca in Filipine. Am folosit reteta de umplutura data de Daring Bakers, numita "pork asado", care e foarte gustoasa ea in sine. Din cantitatile de mai jos ies 12 chifle destul de mari, dar umplutura (care e partea cea mai buna) nu mi-a ajuns decat pentru 10, asa ca am facut si doua chifle-desert umplute cu nutella si nuci.
Un mare plus al retetei este acela ca aluatul, desi dospit, nu trebuie framantat - deci cine se teme de acest pas poate purcede linistit la treaba.
ingrediente pentru aluat (12 chifle):
- 600 g faina 650 (reteta originala spune 560-700, in functie de faina)
- 1 plic drojdie uscata (7 g)
- 360 ml apa calduta
- 30 g unt topit
- 1 lingurita sare
- 1 ou pentru uns
ingrediente pentru umplutura:
- 500 g carne de porc (am folosit pulpa)
- 1 lingura de ulei de floarea soarelui
- 1 ceapa mica
- 4 catei de usturoi
- 3 linguri sos de soia (45 ml)
- 1 lingura sos de stridii (15 ml)
- sare, piper
- 1 lingurita pudra 5 condimente (am pus acest amestec asiatic de condimente in loc de anason stelat, de care cerea reteta, darcare mie nu-mi prea place; el este insa unul din cele 5, dar in amestec nu ma deranjeaza)
- 1 lingura amidon
- 60 ml apa rece
metoda:
- se amesteca apa, untul topit si drojdia; (reteta originala punea aici si o lingura de zahar, eu nu am pus); se amesteca bine;
- se adauga faina, se amesteca bine, se acopera bolul cu folie alimentara si se lasa intr-un loc cald pana cand aluatul isi dubleaza volumul;
- intre timp se pregateste umplutura: se caleste ceapa tocata in ulei incins, apoi se adauga usturoiul tocat si se lasa un minut; se adauga carnea si re rumeneste, apoi se adauga sosurile si condimentele; se fierbe 15-20 de minute; se dizolva amidonul in apa rece, apoi se toarna peste carne; se fierbe totul inca 2-3 minute, amestecand;
- se rastoarna aluatul pe blatul infainat si se framanta de cateva ori; se imparte in 12 parti egale;
- se ia o bucata de aluat, se intinde pana ajunge un disc cu diametrul de aprox. 15 cm; se pune in mijlocul lui o lingura plina de umplutura (rece), apoi se aduna marginile peste aceasta si se strang astfel incat umplutura sa fie inchisa bine inauntru;
- se aseaza chiflele pe tava cu hartie de copt si se acopera cu folie alimentara; se lasa la dospit o ora;
- se incinge cuptorul la 180 grade C;
- se ung chiflele cu ou batut si se coc aproximativ 20 de minute pana se rumenesc usor.
Le-am mancat cu salata de varza chinezeasca.
Pofta buna!
Blog-checking lines: The February Daring Bakers’ challenge is hosted by Julie of One-Wall Kitchen. She challenged us to an easy, simple filled bun using no-knead dough.