"Carrot cake" se traduce prin "prajitura cu morcovi" si i-as putea zice pe romaneste, dar parca ar suna ciudat (vezi briosele cu morcovi , nu-ti prea poti imagina ce-i cu ele din titlu...) asa ca voi lasa numele prajiturii in engleza. Ea se poate coace in forma rotunda si prezenta ca tort, dar eu nu am vrut sa fie festiva asa ca am copt-o intr-o tava dreptunghiulara (23x33 cm). Morcovii erau un ingredient deseori folosit in prajituri in Evul Mediu, cand alte substante indulcitoare se gaseau greu sau erau foarte scumpe. Desi reteta moderna are si zahar in compozitie, morcovii rasi dau o consistenta interesanta prajiturii - densa dar moale, iar gustul se completeaza perfect cu cel al nucilor prajite... deja e o minunatie, iar daca-i mai pui deasupra glazura cu branza e de-a dreptul perfecta!
Am luat reteta de la Joy of Baking dar am redus din cantitatea de zahar folosita si n-am gresit facand asta. Iar pentru ca am o problema cu cremele / glazurile cu unt si nu-mi ies nicicum, dupa ce am stricat o portie de ingrediente producand in loc de glazura cremoasa o zeama alba cu cocoloase de unt, am facut un amestec de branza de vaci cremoasa cu zahar pudra vanilat care mi-a placut foarte mult, si unde mai pui ca am si redus caloriile pentru ca e fara unt!
ingrediente:
- 100 gr nuci (prajite in cuptor, fara ulei) tocate mare
- 340 gr morcovi rasi
- 260 gr faina
- 1 lingurita rasa bicarbonat de soda
- 1+1/2 lingurita praf de copt
- praf de sare
- 1+1/2 lingurita scortisoara
- 4 oua
- 270 gr zahar (in loc de 300 in reteta originala)
- 240 ml ulei de floarea soarelui
- 2 lingurite extract de vanilie
metoda:
- se amesteca faina cernuta cu bicarbonat, praf de copt, sare si scortiosoara;
- se bat ouale cu mixerul 1 minut, apoi se adauga treptat zaharul si se bat impreuna pana devin albe si spumoase; se adauga uleiul in fir subtire, apoi se incorporeaza faina, morcovii si nucile, iar la sfarsit extractul de vanilie;
- se coace prajitura la 180 de grade C timp de 40-45 de minute intr-o tava tapetata cu hartie de copt (se face testul cu scobitoarea pentru a verifica daca prajitura e coapta); se scoate pe un gratar si se lasa sa se raceasca;
- pentru glazura se poate folosi reteta originala sau, mai simplu si mai dietetic, se amesteca 250-300 gr crema de branza de vaci cu 2-3 linguri de zahar pudra vanilat, se unge prajitura cu aceasta crema si se serveste.
Pofta buna!
Dulciurile cu morcovi sunt extrem de gustoase si pufoase!
RăspundețiȘtergereCred ca prajitura ta nu-i mai prejos!
Mie imi plac mult briosele de care ziceam, vad ca si prajitura asta ... mai stii si altele ?
Ștergerece frumos ai ornat prajiturica!
RăspundețiȘtergereMa joc si eu cu "siringa" de ornat :) ... e un subiect la care mai am de aprofundat
Ștergerenu credeam c-o sa zic vreodata, eu care nu suportam morcovii, vai cat de bune sunt prajiturile cu morcov! ;)
RăspundețiȘtergereeu am descoperit ca nu-mi plac daca-s fierti, dar in dulciuri sau stir-fry, usor crocanti, sau cruzi - imi plac mult morcovii.
Ștergere