Se afișează postările cu eticheta cartofi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cartofi. Afișați toate postările

marți, 14 iulie 2015

Gyros



Ce faci cand ti-e pofta de un gyros si nicicum nu ti se arata de-o vacanta in Grecia? Ti-l faci singur, cu manutele tale, cu totul si cu totul "de casa".  Nu o sa spun ca e la fel de simplu sa-l faci tu pe cat e sa-l cumperi de la taverna de langa plaja, dar nu e deloc cea mai complicata mancare. Sunt multe componente de pregatit, dar pentru fiecare sunt necesari timp de asteptare in care te poti ocupa de alta bucatica din gyros. Pentru lipii am folosit, din nou, o reteta a Laurei Adamache din cartea ei "Aluaturi dulci si sarate. 24 de retete delicioase ", si din nou cu un rezultat excelent. Si ca sa fie dezmatul complet, am facut si cartofi copti - prajiti, la cuptor.

ingrediente pentru lipii (3 bucati):
- 200 g faina
- 1/4 lingurita bicarbonat
- 110 ml lapte
- 1 lingurita sare
- 1 lingura ulei de masline
pentru carnea de pui:
- 3-4 pulpe superioare de pui, dezosate
- 100 ml iaurt
- 3 catei de usturoi, zdrobiti
- sare, piper, oregano, salvie, putin cimbru
pentru tzatziki - ca si aici
pentru salata de rosii:
- 2 rosii
- 2 castraveti
- o ceapa rosie mica-mica
- ulei de masline, sare, piper
in plus: cartofi, putin ulei pentru uns foaia de copt, sare
metoda:
- se amesteca intr-o punga cu "fermoar" ingredientele pentru marinata pentru carne - iaurt, usturoi, sare, piper, ierburi, apoi se adauga pulpele, se inchide punga si se maseaza carnea astfel incat sa fie bine acoperita de sos; se lasa in frigider cateva ore, intorcand din cand in cand punga;
- se pregatesc cartofii copti-prajiti: se taie in betigase nu foarte subtiri, se aseaza hartie de copt in tava cuptorului, se unge cu un strat subtire de ulei, se aseaza cartofii care nu trebuie sa fie inghesuiti; se coc in cuptorul incins pe mediu timp de 15-20 de minute, apoi se intorc  pe partea cealalta si se mai coc 15 minute;
- pentru lipii se amesteca bine toate ingredientele, astfel incat sa se obtina un aluat fin; se inveleste in folie alimentara si se lasa o ora, la odihna, apoi se imparte in 3, se intinde cu sucitorul fiecare bucata cat de subtire se poate si se coc intr-o tigaie non-aderenta, fara ulei - se poate folosi tigaia-gratar; farfuria pe care se pastreaza lipiile se inveleste itnr-o punga, atfel ca lipiile sa ramana moi;
- aceeasi tigaie, cu putin ulei de data asta, se foloseste pentru prajit pulpele; dupa ce s-au rumenit bine, se lasa sa se raceasca putin apoi se taie bucatele;
- se pregateste salata de rosii si sosul tzatziki;
- se asambleaza gyrosul: lipie - pui - cartofi - tzatziki; se serveste cu salata langa.
Usor, asa-i ?

Pofta buna!

miercuri, 1 iulie 2015

Salata de cartofi noi cu ridichi




Raspunsul la intrebarea "ce mancam azi?" este foarte simplu daca am norocul sa o aud sambata sau duminica pe timp de vara: gratar! Un singur cuvant care ascunde multe posibilitati, asa ca rasuflu usurata. Dar apoi intreb: "cu ce?", si-atunci incep sa-mi bat capul, panicata, pentru ca cealalta jumatate a familiei e mult mai carnivora decat mine si ar manca fericit gratar cu mici. Notez asadar aceasta salata, la categoria "prea simpla ca sa fie o reteta"- sa o am la indemana pentru cand raman in pana de idei.

ingrediente:
- cartofi noi (1/2 kg)
- ridichi (vreo 15)
- ceapa verde (2-3 fire)
- iaurt - 2 linguri
- ulei de masline - 2 linguri
- mustar cu boabe intregi - 1 lingura
- sare, piper
metoda:
- se fierb cartofii spalati bine, cu tot cu coaja, in apa cu sare;
- dupa ce s-au racit cartofii se curata de coaja si se taie rondele; la fel se taie ridichile si ceapa verde;
- se pun intr-un borcan: iaurt, ulei de masline, sare si mustar; se inchdie capacul, se agita borcanul; daca e prea gros sosul (depinde cum e iaurtul) se poate adauga putina apa;
- se amesteca bine sosul cu restul ingredientelor.



Pofta buna!

vineri, 28 martie 2014

Frittata cu praz si feta



Daca fac o omleta in care pun legume si branza, italienii ii spun frittata, iar spaniolii ii spun tortilla.  Noi i-am putea spune linistiti acestui fel de mancare "ratota cu cartofi, praz si feta", dar oricum i-am zice, e buna, satioasa si se face repede.

ingrediente (pentru 2 portii):
- 2 cartofi (200 g)
- partea verde a unui praz mare  (100 g)
- 3 oua
- 100 g feta
- sare, piper
- 2-3 linguri ulei
- 2 rosii uscate
metoda:
- se curata cartofii, se spala si se taie felii nu foarte subtiri (7-8 mm);
- prazul se taie bucati mari si se lasa intr-un bol cu apa rece, apoi se spala sub jet de apa;
- se incinge uleiul intr-o tigaie, la foc mijlociu; se aseaza feliile de cartofi si se face focul mic; (chiar daca dureaza mai mult timp, cartofii se vor praji iar avantajul este ca nu se arde uleiul);
- cand cartofii s-au rumenit pe o parte, se intorc pe partea cealalta si se adauga prazul taiat felii subtiri;
- dupa ce cartofi s-au rumenit si pe partea cealalta, se toarna in tigaie ouale batute cu piper si putina sare; se aseaza deasupra branza feta rupta bucati si rosiile uscate taiate marunt; se pune capacul, focul in continuare - mic;
- cand omleta s-a inchegat dedesubt se intoarce pe partea cealalta - cu ajutorul unei farfurii mari sau, metoda lenesului la spalat vase, ajutandu-ne de capacul tigaii (cu conditia sa nu aiba marginile ridicate); se lasa pe foc inca  cateva minute; daca aveti o tigaie fara elemente din plastic sau lemn, se poate baga la cuptor pentru ultima faza a gatitului, fara ca frittate sa fie intoarsa in tigaie.
Se mananca cu salata sau muraturi, in functie de sezon.
In imaginile de mai jos se vad cele doua fete ale frittatei, plus o etapa intermediara - cartofii prajiti deja pe o parte si prazul tocmai adaugat in tigaie.


Pofta buna!

joi, 29 august 2013

Chiftele de dovlecel cu cartofi



A venit din nou randul retetei secrete. Asta  inseamna ca Elena, gazda din aceasta luna, mi-a repartizat blogul "Hai sa gatim cu Mishu", iar eu l-am ras-rasfoit, am cautat, m-am gandit si razgandit,  si am ales sa fac reteta de chiftele de dovlecei cu cartofi pe care am urmat-o indeaproape schimband doar cimbrul cu maghiran si folosind faina neagra.

ingrediente:
- 2 cartofi
- 1 dovlecel mare
- 1 ou
- 3 linguri faina
- sare
- piper, maghiran
- 1/2 lingurita granule de usturoi (se poate inlocui, dupa cum spune reteta originala, cu 2 catei de ustroi tocati)
- ulei pentru prajit
metoda:
- se curata si se dau pe razatoarea mare cartofii si dovlecelul; se presara o lingurita rasa de sare, se amesteca putin si se lasa intr-o strecuratoare 30 de minute;
- se bate usor oul, se adauga legumele scurse bine de apa, faina, piper, maghiran si usturoi; se amesteca toate;
- se incinge ulei intr-o tigaie; se pune cate o lingura din compozitia de chiftele si se aplatizeaza usor; se prajesc pe ambele fete apoi se scot pe servet de bucatarie;
- se servesc calde, cu o salata - aici, din 3 feluri de rosii si ulei de masline.


Pofta buna!

marți, 22 ianuarie 2013

Cartofi copti umpluti




Scriu aceasta reteta nu pentru vre-un ingredient special, o metoda inedita sau pentru ca ar fi un fel de mancare cu nume frantuzesc pe care trebuie negresit sa-l decodificam cand il auzim....  ci pentru ca e buna si atat de simpla incat mi-e teama ca voi uita de ea.  Sunt pur si simplu cartofi copti in coaja umpluti apoi cu un amestec cu branza. Merg excelent la cina cu ceva muratura (in imagini sunt cepe puse la murat de mine). Am facut o varianta cu ceapa verde si branza de burduf, si una cu telemea, rosii uscate si putin usturoi - mie mi-a placut mai mult varianta 1, lui - varianta 2. Trimit si aceasta reteta la Andra pentru "Dulce Romanie".

ingrediente:
- 6 cartofi
- 2 fire ceapa verde
- 100 gr branza de burduf
- 50 gr telemea
- 1 bucata rosie uscata murata (pot fi si uscate doar)
- 1 catel de ustuoi
- sare, piper
- cascaval ras
metoda:
- se spala cartofii si se freaca bine cu o periuta - fara a fi decojiti;
- se inteapa de doua-trei ori cu o furculita, se aseaza pe gratarul cuptorului si se coc aprox. 45 de minute la foc mare (treapta 3 - din 3);
- se  scot cartofii din cuptor, se lasa putin sa se raceasca, apoi se taie in doua si se scobeste miezul, lasand un perete de aprox. 1 cm;
- se amesteca  ceapa verde tocata cu branza de burduf intr-un bol, iar in altul telemeaua rasa cu catelul de usturoi tocat si rosia uscata taiata bucatele; daca faceti doar un fel de umplutura e nevoie de cca. 150 gr de branza - eu am facut patru cartofi cu umplutura cu branza de burduf si doi cu telemea;
- se amesteca miezul de cartof cu restul ingredientelor, se imparte in jumatatile de cartof scobite, se aseaza in tava cuptorului pe hartie de copt, se rade cascaval deasupra si se coc 20 de minute la foc mediu (treapta 2 - zic ca or fi vreo 180 grade C).

Pofta buna!

vineri, 20 aprilie 2012

Supa-crema de cartofi cu praz


Sau despre cum se schimba gustul omului de-a lungul vietii sale. Se schimba intr-atat incat dupa ce un sfert de secol am mancat supa doar din cand in cand si fara prea multa tragere de inima, acum cer sa mi se faca o supa de galuste sau o ciorba radauteana - si mai mult, imi fac singura supe din soiul cel mai putin agreat pana acum cateva luni - supa-crema. Cea de fata este o supa din cartofi si praz, careia i se poate spune pe frantuzeste "potage Parmetier" si care suporta multe variatiuni : legumele se pot fierbe in apa, in supa de pasare sau in supa de legume (varianta de fata), se poate inlocui ceapa cu prazul, se poate adauga ceapa verde etc.

ingrediente:
- 1 morcov
- 1 ceapa
- 1 tija telina
- boabe de piper, foaie de dafin, cimbru, patrunjel
- 3 cartofi
- 3 fire de praz
- smantana pentru servit
- sare, piper

metoda:
- pentru supa de legume se pun la fiert in 1.5 l de apa  morcovul taiat bucati, ceapa intreaga, tija de telina taiata si "bouquet garni" - ierburile si boabele de piper, legate intr-un saculet de tifon; se fierbe 40 de minute, se scot legumele si saculetul de tifon; se obtine o supa de legume "de casa" simpla si buna - fara cuburi, fara prafuri si fara bataie de cap; se poate adauga si radacina de patrunjel sau de telina sau orice verdeata va place; se poate congela si folosi apoi ca baza pentru alte supe sau mancaruri; (am scris despre ceva atat de simplu precum supa de legume pentru ca nu stiam sa o fac acum cateva luni si poate mai sunt si alte nestiutoare ca mine ...care vor prinde curaj cu ocazia asta)
- se spala bine prazul si se taie felii subtiri;
- se caleste intr-o lingura de ulei partea alba si cea verde deschis a prazului; cand s-a inmuiat putin se adauga cartofii taiati cuburi; se calesc impreuna un minut, apoi se adauga supa fierbinte;
- se fierbe supa 20-25 de minute, pana sunt moi cartofii; se scoate cam jumatate de supa (lichid si solide) si se paseaza cu un blender; pasta obtinuta se toarna inapoi in supa, se potriveste de sare si pier;
- se calesc partile verzi de praz la foc mic, 4-5 minute; se serveste supa ornata cu fasiile verzi si smantana.


Pofta buna!

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Vuţăle


Asa le zice Buna. Daca ar avea alta forma si am fi in Italia le-am spune gniocchi.. Nu-s ele foarte elegante, nici ca infatisare, nici ca denumire, dar sunt bune si simplu de facut. Si sunt de post. E cam greu sa stiu cantitatile, pentru ca Buna zice sa fac un aluat ca de galuste cu prune, dar pentru cine n-a facut galuste cu prune, indiciul asta e inutil ....  asa ca am incercat sa cantaresc
ingredientele:
- 700 gr cartofi
- 150 gr faina
- 5 linguri pesmet
- 4 linguri zahar
metoda:
- se spala cartofii si se fierb in coaja in apa cu putina sare;
- se curata cartofii cat inca sunt calzi si se zdrobesc, ca pentru pireu;
- se amesteca cu faina cernuta, pana obtinem un aluat omogen; Buna zice ca daca amestecam prea mult, aluatul devine prea cleios - deci, nu amestecam prea mult;
- pe blatul de lucru infainat se aduna aluatul si se modeleaza in forma de cilindru cu diametrul de aprox 5 cm, care se taie apoi in bucati de 2 cm lungime;
- fiecare bucata sa rasuceste intre palme in forma de cilindru (arata cam ca niste degete .... );
- se pune apa la fiert intr-o cratita mare, cu putina sare; cand fierbe apa se pun vuţălele, una cate una, scuturand usor cratita sa nu se lipeasca una de alta;
- se fierb la foc mic, sa nu se destrame; sunt gata cand se ridica la suprafata; se scot din apa si se clatesc in strecuratoare cu putina apa rece;
- se prajeste pesmetul in putin ulei, apoi se amesteca cu zahar si se tavalesc vuţălele prin pesmet;
- se servesc ca atare, sau - pentru cine nu tine post - sunt foarte bune cu iaurt / smantana deasupra.

Pofta buna!

miercuri, 30 martie 2011

Salata de cartofi cu broccoli

ingrediente (ies cam 4 portii):
- 6 cartofi
- 200 gr broccoli
- gogosari murati (cam 10-12 felii)
- masline verzi, fara samburi - o lingura
- sare, piper, ulei de masline
- 1 ceapa (nu se pune daca salata e pentru a doua zi la servici)
- branza cu mucegai verde (daca nu folosim branza e o salata de post)
metoda:
- se fierb cartofii in coaja, apoi se curata si se taie cubulete
- broccoli se desface in buchete si se fierbe la aburi, apoi se taie in bucati mici;
- se taie ceapa pestisori, gogosarii - fasiute;
- se amesteca toate ingredientele; se potriveste de sare si piper si se stropeste cu ulei de masline.
Pofta buna!

vineri, 18 martie 2011

Varza rosie cu cartofi si varza de Bruxelles

O combinatie frumoasa si gustoasa. Imi place alaturarea de culori, texturi, forme si gusturi. Si destul de consistenta.
ingrediente:
- o varza rosie
- ulei de masline
- 2 lingurite otet (balasmic, dar in lipsa lui - de orice fel)
- 1 mar
- sare, rozmarin
- varzute de Bruxelles
- cartofi
metoda:
- varza rosie se taie subtire si se pune intr-o cratita cu putin ulei; se caleste 2-3 minute, apoi se adauga 2 pahare de apa, sare (cam 2 lingurite la o varza .. mijlocie) si otetul si se lasa sa fiarba, cu capac, pana scade aproape toata zeama; se adauga marul ras pe razatoarea mare si se mai lasa la fiert inca 20 de minute; varza rosie trebuie sa fiarba destul de mult, dupa constatarile mele, si parca e chiar mai buna a doua zi;
- varza de Bruxelles se fierbe - cel mai bine la aburi, supraveghind mereu sa nu devina prea moale;
- cartofii, curatati - spalati, se taie cubulete si se pun intr-o cratita cu apa cu sare care fierbe; se lasa la fiert 5 minute din momentul in care apa revine la punctul de fierbere; se scurg bine de apa, apoi se pun intr-o tava , se adauga cam 2 linguri de ulei de masline, sare grunjoasa si rozmarin - se amesteca putin cu mana astfel incat sa fie "unsi" toti cartofii; se lasa la cuptorul incins pe mediu cam 30 de minute, intorcandu-i la jumatatea intervalului.
Pofta buna!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...