Pajitura Snickers e foarte consistenta si foarte dulce, dar se poate spune ca daca-i prajitura, atunci trebuie sa fie dulce! Mie mi s-a parut cam prea dulce (chiar daca am redus cantitatea de zahar din crema si am pus mai putina ciocolata alba), dar pastrez reteta pentru atunci cand imi va cere cineva o prajitura super-dulce. In loc de glazura de ciocolata de deasupra (modelul cel mai des intalnit) sau de decorul de bobite de ciocolata, am ras o tabla de ciocolata cu lapte (ca nuanta nu se potriveste cu caramelul dar la gust se asorteaza perfect). Cu toate ca batonul cu ciocolata cu acelasi nume contine arahide, observ ca aproape toate retetele de prajitura Snickers de pe internet au nuci, si cum la mine ideea principala era sa consum din rezervele de nuci, le-am folosit si aici.
var. 2022: blatul copt 25', arahide in crema caramel, ciocolata topita + ulei deasupra |
ingrediente blat:
- 6 albusuri
- 200 g zahar
- 200 g nuca macinata
- 45 g faina
- 7.5 g bicarbonat
glazura alba:
- 125 g ciocolata alba
- 1 lingura ulei de floarea soarelui
crema:
- 150 + 50 g zahar
- 200 g unt
- 6 galbenusuri
- 250 g nuca zdrobita
desupra:
- 100 g ciocolata cu lapte
metoda:
- se incinge cuptorul la 180 grade C;
- albusurile cu zahar se bat spuma tare;
- se cerne faina si bicarbonatul, apoi se incorporeaza impreuna cu nucile in spuma de albus, cu ajutorul unei spatule, cu miscari largi de jos in sus;
- se toarna compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt (18x28 cm tava mea), se niveleaza si se coace 25-30 de minute; cum n-am mai copt blat de albusuri cu nuca, am lasat-o cam mult la cuptor pentru ca partea de deasupra ramane mai alba decat centrul; cu toate ca a fost copt 40 de minute, blatul nu a fost prea sec si nici un avea gust de ars cum ar putea sugera culoarea);
- dupa ce s-a racit batul se desprinde de hartia de copt si se aseaza inapoi in tava, pe aceeasi hartie;
- se topeste ciocolata alba, la foc foarte mic in vas cu fund dublu sau la baie de aburi; se adauga uleiul si se amesteca bine, apoi se toarna peste blatul copt; se lasa la racit;
- se freaca cele 6 galbenusuri cu 50 g zahar;
- se caramelizeaza restul de 150 g zahar; cand zaharul topit a ajuns la culoarea de caramel se adauga untul taiat bucati si se amesteca pana cand se incorporeaza complet;
- se adauga spuma de galbenusuri, treptat si amestecand continuu;
- se tine crema pe foc, amestecand, pana cand fierbe 5-6 minute, timp in care se si ingroasa;
- se ia de pe foc si se adauga nucile zdrobite (intr-o punga, cu sucitorul, nu foarte marunt).
- se lasa crema sa se raceasca, apoi se toarna peste prajitura; crema mea era cam tare deja asa ca am turnat-o calduta, motiv petru care ciocolata alba s-a topit pe alocuri;
- dupa ce s-a racit si acest strat se acopera cu ciocolata rasa.
Pofta buna!
P.S. Reteta-i furata dintr-un laborator de cofetarie in care ma aflam cu ocazia practicii "facute" in vederea obtinerii diplomei de mai jos. Am furat-o la propriu, pentru ca am intrebat daca pot sa copiez o reteta, mi s-a spus foarte pe larg ca retetele sunt secrete, fiecare cofetar o are pe-a lui etc-etc-etc de parca ere vorba cel putin de a opta minune a lumii si marca inregistrata pe de-asupra... Am gasit insa reteta super-secreta pe mai multe bloguri, aceeasi reteta, motiv pentru care nu mai inteleg deloc de ce era atat de bine pazita cea din laborator, si nici nu mai sunt asa de sigura ca eu am furat-o.
Iata si diploma - inca nu stiu in ce mod, dar sper sa-mi foloseasca la ceva intr-o buna zi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu