marți, 2 octombrie 2012

Carrot cake



"Carrot cake" se traduce prin "prajitura cu morcovi" si i-as putea zice pe romaneste, dar parca ar suna ciudat (vezi briosele cu morcovi , nu-ti prea poti imagina ce-i cu ele din titlu...) asa ca voi lasa numele prajiturii in engleza. Ea se poate coace in forma rotunda si prezenta ca tort, dar eu nu am vrut sa fie festiva asa ca am copt-o intr-o tava dreptunghiulara (23x33 cm). Morcovii erau un ingredient deseori folosit in prajituri in Evul Mediu, cand alte substante indulcitoare se gaseau greu sau erau foarte scumpe. Desi reteta moderna are si zahar in compozitie, morcovii rasi dau o consistenta interesanta prajiturii - densa dar moale, iar gustul se completeaza perfect cu cel al nucilor prajite... deja e o minunatie, iar daca-i mai pui deasupra glazura cu branza e de-a dreptul perfecta!
Am luat reteta de la Joy of Baking dar am redus din cantitatea de zahar folosita si n-am gresit facand asta. Iar pentru ca am o problema cu cremele / glazurile cu unt si nu-mi ies nicicum, dupa ce am stricat o portie de ingrediente producand in loc de glazura cremoasa o zeama alba cu cocoloase de unt, am facut un amestec de branza de vaci cremoasa  cu zahar pudra vanilat care mi-a placut foarte mult, si unde mai pui ca am si redus caloriile pentru ca e fara unt!

ingrediente:
- 100 gr nuci (prajite in cuptor, fara ulei) tocate mare
- 340 gr morcovi rasi
- 260 gr faina
- 1 lingurita rasa bicarbonat de soda
- 1+1/2 lingurita praf de copt
- praf de sare
- 1+1/2 lingurita scortisoara
- 4 oua
- 270 gr zahar (in loc de 300 in reteta originala)
- 240 ml ulei de floarea soarelui
- 2 lingurite extract de vanilie
metoda:
- se amesteca faina cernuta cu bicarbonat, praf de copt, sare si scortiosoara;
- se bat ouale cu mixerul 1 minut, apoi se adauga treptat zaharul si se bat impreuna pana devin albe si spumoase; se adauga uleiul in fir subtire, apoi se incorporeaza faina, morcovii si nucile, iar la sfarsit extractul de vanilie;
- se coace prajitura la 180 de grade C timp de 40-45 de minute intr-o tava tapetata cu hartie de copt (se face testul cu scobitoarea pentru a verifica daca prajitura e coapta); se scoate pe un gratar si se lasa sa se raceasca;
- pentru glazura se poate folosi reteta originala sau, mai simplu si mai dietetic, se amesteca 250-300 gr crema de branza de vaci cu 2-3 linguri de zahar pudra vanilat, se unge prajitura cu aceasta crema si se serveste.



 Pofta buna!

joi, 27 septembrie 2012

"Empanada gallega" cu ton si masline


"Empanada" este o placinta traditionala spaniola, cu variante raspandite in Portugalia si tarile sud-americane, alcatuita dintr-un aluat simplu de paine si o umplutura care poate sa contina orice : carne tocata, bucatele de carne, sunca, branza, peste, legume de orice fel, si chiar variante dulci - fructe, zahar sau gem. In Spania se face o placinta mare, dar in alte tari se pot gasi si empanadillas, adica portii individuale, care seamana cu calzone-le italienesc.

ingrediente pentru aluat:
- 500 gr faina 650 cernuta
- 240 ml apa calduta
- 100 ml ulei (se poate folosi si untura dar am ales varianta "light")
- 25 gr drojdie proaspata (un cubulet)
- 6 gr sare
ingrediente pentru umplutura:
- 400 gr ceapa tocata
- 200 gr rosii decojite si tocate
- 1 ardei capia taiat fasii subtiri
- 2 catei de usturoi taiati felii subtiri
- 1 conserva de ton (180 gr) scursa
- 80 gr masline negre fara samburi, taiate felii
- 1 ou pentru uns
metoda:
- se incinge o lingura - doua de ulei intr-o tigaie; se caleste ceapa si ardeiul; cand s-au inmuiat se adauga si usturoiul, se amesteca bine cu celelalte legume, apoi se adauga rosiile tocate; se fierb impreuna inca 5 minute, se stinge focul, se adauga pestele si maslinele si se lasa umplutura sa se raceasca;
- se sfarama drojdia si se pune intr-un bol mic cu o lingura de faina si putina apa (din cantitatile totale); se lasa deoparte cateva minute pana incepe sa se formeze o spuma la suprafata, apoi se amesteca toate ingredientele pentru aluat, se framanta 8 minute si se lasa la dospit aproximativ 30 de minute intr-un bol acoperit, la loc caldut;
- se imparte aluatul in doua parti inegale ...; se intinde bucata mai mare in forma de dreptunghi, avad grosimea de aproxiamtiv 3 mm; se aseaza intr-o tava cu hartie de copt; aluatul trebuie sa fie mai mare decat tava pentru ca se va ridica si pe peretii acesteia;
- se aseaza umplutura (care trebuie sa fie rece si nu prea zemoasa) peste aluat; se intinde si cealalta bucata astfel incat sa ajunga la dimensiunile tavii; se aseaza peste umplutura, se taie marginile aluatului de dedesubt, apoi se lipesc cele doua foi de aluat, presandu-le intre degete; se face o gaura de vreo 2 cm in mijlocul placintei si se inteapa cu o furculita din loc in loc, se unge cu un ou batut usot cu putina apa rece, se decoreaza cu resturile de aluat si se ung si acestea cu ou;
- se coace empanada la 180 gr C timp de 45 de minute; se verifica daca e coapta lovind usor cu degetele partea inferioara a placintei - daca suna a gol, s-a copt;
- se lasa putin la racit apoi se serveste.



Pofta buna!

Patri of the blog, Asi Son Los Cosas, was our September 2012 Daring Bakers’ hostess and she decided to tempt us with one of her family’s favorite recipes for Empanadas! We were given two dough recipes to choose from and encouraged to fill our Empanadas as creatively as we wished!

luni, 24 septembrie 2012

Briose cu cacao si ciocolata alba


Aceasta e prima reteta pe care am incercat-o din noua mea carticica despre "cupcakes & muffins". Briosele (adica muffins) au iesit foarte bune, le-au laudat toti cei care le-au gustat, asa ca vor urma si alte retete din carte. Sunt 100, in total.

ingrediente (12 bucati):
- 200 gr faina 000 cernuta
- 25 gr cacao
- 1 pliculet praf de copt (10 gr)
- 1 lingurita rasa scortisoara macinata
- 115 gr zahar
- 180 gr ciocolata alba, taiata bucati
- 2 oua
- 100 ml ulei de floarea soarelui
- 200 ml lapte
metoda:
- se incinge cuptorul la 200 gr C;
- se amesteca faina, praf de copt, cacao, zahar si scortisoara; se adauga 120 gr ciocolata alba;
- intr-un alt vas se amesteca ingedientele umede (ouale batute usor, uleiul, laptele); se combina cele doua compozitii si se repartizeaza in 12 hartiute de briose;
- se coc aproxiamtiv 20 de minute;( se verifica cu o scobitoare daca sunt coapte);
- se lasa la racit in tava timp de 2 minute, apoi se scot briosele pe un gratar;
- se topeste restul de ciocolata la baie de abur, cu atentie (ciocolata alba se  taie usor); mi s-a parut ca cea folosita de mine nu se inmoaie destul asa ca am adaugat putin unt, dar  nu e obligator;
- se decoreaza briosele cu ciocolata topita; cand aceasta s-a intarit se pudreaza cu cacao si se servesc.


Pofta buna!

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Salata de toamna cu ton



Luna aceasta Ama mi-a facut bucuria de a-mi repartiza chiar blogul ei pentru Provocarea Secreta. Ce-i drept ca nu a prea fost un secret pentru ea..., dar pentru mine a fost o provocare pentru ca in fiecare zi imi alegeam sa incerc alta reteta in functie de ce aveam chef sa mananc - ceva cu carne, ceva dulce ori paste? Pana la urma am ales aceasta salata de toamna cu ton, pentru ca e toamna si imi era pofta de ton. Am folosit paste obisnuite si nu integrale asa cum a facut Ama si am modificat putin sosul inlocuind maioneza + praf de usturoi cu un sos de usturoi + iaurt.

ingrediente:
- 200 gr paste fainoase
- 2 conserve de ton bucati
- 200 gr porumb
- 1 ardei capia
- 1 praz
- 3 catei de usturoi
- o lingurita rasa sare
- 30 ml ulei
- 2-3 picaturi de otet si tot atata apa minerala carbogazoasa
- 5-6 linguri iaurt
metoda:
- se fierb pastele in apa cu sare; se trec sub un jet de apa rece, pentru a opri fierberea si a le raci;
- se taie fasii subtiri ardeiul si prazul (spalat cu atentie);
- se amesteca pastele cu porumbul, ardeiul, pestele scurs si prazul;
- pentru sos se toaca marunt usturoiul apoi se lasa sa stea acoperit cu sare cateva minute; se freaca (eu am folosit un fel de pistil din lemn folosit de bucatarul meu la facut mujdei); se adauga uleiul incet, ca pentru maioneza, amestecand continuu (prima din cele 3 imagini de mai jos arata emulsia de usturoi cu ulei), se picura otet si apa cu bule apoi se adauga iaurtul; se toarna sosul peste salata si se amesteca cu grija.
Salata aceasta satioasa si foarte gustoasa e gata cat ai zice "ton"! Multumim pentru retata, Ama!

Pofta buna!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...