joi, 10 ianuarie 2013

Paste de casa cu sos de branza si rosii uscate




De multa vreme imi doream o masina de facut paste, si iata ca dorinta mea a ajuns la urechile lui Mos Craciun! Am avut eu mai demult o tentativa de a face coltunasi de casa, pentru care am intins aluatul cu mana si mi s-a parut foarte greu. Cu masina insa operatiunea dureaza ceva timp, dar munca e floare la ureche, iar pastele sunt mult mai bune decat orice am cumparat din magazine (n-am incercat marci foarte scumpe fiindca, totusi, e doar faina cu (eventual) ou, nu mi se pare normal sa coste o avere) - sunt delicate, nu se lipesc, nu ai impresia ca mananci cauciuc. Le-am combinat cu ingrediente putine, simple, tocmai pentru a se simti cat mai bine gustul pastelor.


PASTE DE CASA - reteta de baza

ingrediente (pentru aprox. 500 gr):
- 375 gr faina pentru paine
- 4 oua
- 2 lingurite ulei de masline
Se pot adauga in aluat si alte fainuri, verdeturi, piper sau alte condimente, spanac, cacao etc.
metoda:
- se amesteca faina cu ouale si uleiul de masline - se poate folosi robotul de bucatarie cu piesa in forma de S pentru aluat;
- regula simpla spune ca e nevoie de 100 gr faina / ou, totusi incepeti cu mai putina faina, formati  aluatul si in functie de umiditatea din casa, marimea oualor etc. mai adaugati faina (sau apa, daca aluatul e deja prea uscat); aluatul trebuie sa fie elastic dar nelipicios;
- se aseaza aluatul pe blatul de lucru, se acopera cu un bol, se lasa asa 30 de minute;
- lucrand cu o optime din aluat de-odata, se intinde aluatul cu minunata masina, conform instructiunilor; eu am trecut fasia de aluat prin masina de doua ori pentru fiecare grosime subtirime (sunt 9 trepte la masina mea);
- am observat ca foile se taie mai usor daca au stat 5-10 minute dupa ce au fost intinse - dar asta s-ar putea sa nu fie valabil la orice model de masina;
- se intind pastele taiate pe hartie de copt sau servet de bucatarie si se lasa sa se zvante 30 de minute;
- daca se folosesc proaspete se fierb cam 2 minute in apa clocotita cu sare;
- daca nu se folosesc imediat, pastele se lasa la uscat pana a doua zi, dupa care se pot pastra intr-un loc racoros, in pungi de hartie - totusi nu cred ca e bine sa fie tinute prea mult timp, deoarece contin oua crude;
- pastele pe care le-am folosit dupa 3 zile au avut nevoie de timp de fierbere putin mai lung - cam 4 minute.


PASTE CU SOS DE BRANZA SI ROSII USCATE

ingrediente (pentru 2 portii):
- 150 gr paste proaspete
- 150 gr crema de branza de vaci
- 1 lingura de smantana (50 gr)
- 4 rosii uscate
- 2 catei de usturoi
- busuioc proaspat
- 2 linguri ulei de masline
metoda:
- se lasa la inmuiat rosiile intr-un bol cu apa calduta;
- se pune la fiert apa cu sare; cand fierbe se adauga pastele, se amesteca putin sa nu se prinda; se fierb foarte repede, asadar stati langa ele si verificati din cand in cand;
- se scot intr-o strecuratoare si se trec sub jet de apa rece, pentru a opri fierberea; se pastreaza putina apa de la paste;
- se amesteca smantana cu crema de branza;
- se zdrobeste ustuoiul si se caleste in ulei , cu grija sa nu se arda (va deveni amar); se adauga rosiile uscate taiate fasii, apoi crema de branza cu smantana; se lasa sa dea un clocot, apoi se adauga pastele fierte si se amesteca de cateva ori; daca e nevoie se adauga cateva linguri din apa in care au fiert pastele.
Se presara busuioc deasupra si se servesc calde. Apropo de "presarat" - daca rosiile uscate sunt sarate nu e nevoie de sare in plus.



Pofta buna!

6 comentarii:

  1. Imi place la nebunie! Si ma bucur din suflet ca ti s-a indeplinit dorinta!

    Si eu imi doresc o masina de facut paste in casa, fapt pentru care de Craciun i-am facut cadou celei mai bune prietene... o masina de facut paste! :) Pe care si-o dorea insa. Acum ma gandesc sa imi fac si mie cadou una :)

    Abia astept sa fac si eu paste in casa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) buna treaba cu masina de paste, mi se intampla si mie de multe ori sa fac cadou ceva ce mi-ar placea mie, si chiar stau mult sa ma intreb daca ii va placea si destinatarului!
      Eu abia astept sfarsitul de saptamana sa fac din nou paste!

      Ștergere
  2. Sunt de acord cu tine, pastele de casa sunt cele mai bune, si da nu se lipesc!! Eu n-am masina de paste, dar clar imi doresc una...sa fac bunatati dintr-astea ca si tine! Pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o investitie buna masina asta :), daca-ti plac pastele trebuie neaparat sa-ti iei!

      Ștergere
  3. bun ...corecteaza si ""BRANZA"" RBANZA :D

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...