duminică, 9 februarie 2014

Placinta americana cu mere



Ziceam nu demult ca am primit o carte de bucate cu numele "Pies & tarts" din care as face toate retetele ... si-am inceput cu clasica "apple pie" cu crusta dubla - adica aluat, umplutura, aluat. Placinta americana de-o zarim in filme e ceva mai inalta decat a mea, din cauza ca se coace in tava de 23 cm diametru, de care eu, incredibil, nu am, prin urmare am copt placinta in tava de 27 cm. Crusta din carte continea mai mult unt (225 g, iar eu am redus la un pachet dar si asa gustul e minunat), iar tarta per ansamblu, mirare pentru o reteta americana, e potrivit de dulce.

ingrediente - pentru aluat:
- 350 g faina 000
- 200 g unt
- 1 lingurita zahar (5g)
- 1 lingurita sare (5g)
- 100 ml apa rece
pentru umplutura:
- 1.3 kg mere
- 60 g zahar
- 3 linguri faina
- 1 lingurita scortisoara
- 1/4 lingurita nucsoara
- praf de sare
- coaja si zeama (2 linguri) de la o jumatate de lamaie
- 1 lingura de unt
- 1 galbenus si o lingura de smantana, pentru uns 
metoda:
- se pune in robotul de bucatarie faina, sare si zahar; se adauga untul rece taiat cubulete; se amesteca pana cand amestecul are aspect de firmituri dar inca mai sunt bucati de unt de dimensiunea unui bob de mazare; se adauga apa si se amesteca din nou, pana cand se aduna aluatul;
- se imparte aluatul in doua, se invelesc cele doua bucati in folie de plastic, se aplatizeaza si se pun in frigider - minim 1 ora, cel mai bine peste noapte;
- se intinde una din bucatile de aluat astfel incat sa captuseasca tava, inclusiv peretii acesteia, si sa ramana o margine de cel putin 1 cm; se trasfera aluatul in tava, se preseaza putin pe peretii ei, se taie unde e cazul astfel incat sa nu depaseasca cu mai mult de 1 cm marginea tavii; se pune tava in frigider;
- merele se curata de coaja, se taie in sferturi, se scot samburii, apoi se taie in felii de 5-8 mm grosime;
- se adauga zeama si coaja de lamaie, faina, zahar, un praf de sare, nucsoara si scortisoara; se amesteca bine;
- se intinde cea de-a doua bucata de aluat;
- se pun merele in tava cu aluat, se pun bucatele mici de unt deasupra, apoi se aseaza deasupra a doua foaie; marginile acesteia se indoaie sub prima foaie, presand usor; se pot face modele cu dintii unei furculite, sau "onduleuri" cam cum am incercat eu;
- se amesteca galbenusul su smantana si se unge tarta; se fac cateva taieturi in aluat, pe unde va iesi aburul; se presara zahar tos;
- se coace tarta in partea de jos a cuptorului, la 220 grade C timp de 25 de minute, apoi se reduce temperatura la 160 grade C si se mai coace 45-60 de minute; daca se rumeneste prea tare deasupra se poate acoperi cu folie de aluminiu;
- se lasa sa se raceasca pana ajunge la tempertaura camerei (minim 3 ore).


Pofta buna!

4 comentarii:

  1. Ce frumos ţi-a ieşit! Ca în filme! Mă mir şi eu că nu conţinea mai mult zahăr reţeta că doar deserturile lor sunt 'scăldate' în zahăr.

    RăspundețiȘtergere
  2. Renumita placinta asta insa pe buna dreptatate pentru ca e delicioasa! Ti-a iesit foarte frumoasa ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E inca un exemplu de reteta cu ingrediente putine si simple din care iese ceva minunat!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...