duminică, 27 ianuarie 2013

Gevulde Speculaas



Multumita temei de la Daring Bakers pentru luna ianuarie 2013 mi-am imbogatit colectia de retete din bucataria olandeza cu aceste fursecuri traditionale cu care e asteptat Mos Niculae. Chiar daca a trecut luna decembrie, prajituricile sunt bine-venite in orice zi rece de iarna datorita aromei calde a condimentelor folosite - un amestec special, a carui reteta a supravietuit din secolul 17. Varianta cu umplutura a acestor fursecuri contine si pasta de migdale (martipan). Cerinta speciala a lui Francijn a fost sa facem de casa atat martipanul cat si amestecul de condimente care contine obligator scortisoara (intre 40% si 60 %), cuisoare macinate, un tip de nucsoara (mace in engleza), pudra de ghimbir, si optionale piper alb, cardamom, coriandru, anason sau nucsoara (nutmeg). Cea mai buna reteta pentru acest amestec este sa combinati toate condimentele pe care le veti folosi in afara de scortisoara, cantariti ceea ce ati obtinut si adaugati tot atata scortisoara.

ingrediente pentru amestecul de condimente:
-2 lingurite cuisoare (4 gr)
- 1/2 lingurita nucsoara
- 1 lingurita ghimbir
- 1 lingurita cardamom
- 1/2 lingurita piper alb
toate cele de mai sus au insumat 9 gr
- 11 gr scortisoara
ingrediente pentru pasta de mgdale:
- 125 gr migdale crude
- 125 gr zahat tos alb
- 1 ou mare
- 1 lingurita coaja de lamaie
ingrediente pentru aluat:
- 250 gr faina
- 1 lingurita (5 gr) praf de copt
- 150 gr zahar brun (cat mai brun)
- praf de sare
- 2 linguri (15 gr) condimente pentru speculaas
- 175 gr unt
in plus:
- 1 ou pentru uns
- migdale pentru decorat

metoda - pentru pasta de migdale:
- se pune apa la fiert, se adauga migdalele si se lasa 1 minut; se scot, se lasa putin la racit apoi se curata de cojitele maronii;
- se macina migdalele in robotul de bucatarie 1-2 minute; se adauga zaharul si coaja de lamaie si se continua macinarea inca 1-2 minute; amestecul ar trebui sa fie foarte fin;
- se adauga oul si se amesteca pana cand compozitia e omogena;
- se pastreaza la frigider intr-un recipient inchis, dar nu timp prea indelungat (contine ou crud).
pentru aluat:
- se amesteca faina cu sare, zahar, praf de copt si condimente; se adauga untul si se framanta (eu am facut operatiunea in robotul de bucatarie); daca aluatul e prea uscat se poate adauga putin lapte sau apa - a fost si cazul meu, am adaugat 4 linguri de apa;
- se inveleste aluatul in folie alimentara si se lasa in frigider minim 2 ore; se spune ca stand mai mult in frigider se dezvolta mai bine aromele, eu l-am lasat peste noapte.
asamblare si coacere:
- se incinge cuptorul la 180 grade C;
- se imparte aluatul in doua;
- se foloseste o tava adanca de 20x26 cm, sau rotunda cu diametrul de 26 cm; (am folosit o tava de 24 x 30cm;)
- se intind bucatile de aluat, pe blatul usor infainat, astfel incat sa fie exact de dimensiunile tavii; aluatul meu a fost cam sfarmicios, a fost destul de greu de lucrat, asa ca l-am intins pe hartie de copt;
- se aseaza in tava pe hartie de copt una dintre foi, se unge cu ou batut, apoi se aseaza deasupra gramajoare de pasta de migdale care se intind apoi, cu degetele (martipanul meu era prea moale pentru a-l intinde, chiar si intre doua folii alimentare cum spune reteta);
- se unge stratul de martipan cu ou batut, apoi se aseaza deasupra a doua foaie de aluat;
- se decoreaza cu migdale decojite;
- se coace prajitura aprox. 40 de minute; se lasa la racit in tava, apoi se taie.


Pofta buna!



Blog-checking lines: Francijn of Koken in de Brouwerij was our January 2013 Daring Bakers’ Hostess and she challenged us to make the traditional Dutch pastry, Gevulde Speculaas from scratch! That includes making our own spice mix, almond paste and dough! Delicious!

P.S. Aici gasiti o galerie cu toate variantele de Gevulde Speculaas facute de membrii Daring Bakers!

5 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...