Fiecare gospodina are reteta ei de zacusca; zacusca poate sa fie cu vinete, cu fasole, cu peste... dar pentru mine doar cea cu vinete e zacusca adevarata. Cea de fata este deci o reteta de zacusca cu vinete de la Buna, in care unele ingrediente sunt date in "bucati" si altele in kile. Este a doua oara cand fac zacusca si prima cand imi place ce-a iesit (si nu imi dau seama ce am gresit prima data), asa ca notez tot ce-ar putea sa-i fie de folos unei incepatoare in ale zacuscii (cum eram eu ieri cand o sunam pe mama sa o intreb muuulte despre cum facem zacusca).
ingrediente:
- 7 vinete (aici cantareau 3.2 kg)
- 20 gogosari (2.6 kg, de data asta)
- 1 kg ardei capia
- 1/2 kg ceapa
- sucul de la 2 kg rosii (mi-a iesit 1.4 l)
- 750 ml ulei
- sare pentru muraturi (dupa gust; aici: 3 linguri), boabe de piper, frunze de dafin (numarate, cate intra atatea trebuie sa iasa inainte de a pune zacusca in borcane; eu am pus 5);
- 1 lingurita de zahat (eventual, spre final, dupa gust ...)
metoda:
- rugati pe cineva sa va coaca vinetele, ardeii si gogosarii;
- ardeii si gogosarii se tin acoperiti (sau vasul in care ii punem se inchide intr-o punga) - asa se vor aburi se se vor curata foarte usor;
- se curata vinetele si se toaca (manual, ca pentru salata); se curata gogosarii si ardei de coji si seminte, apoi se toaca (la masina);
- ceapa se toaca marunt (din nou, manual); se pune uleiul intr-o cratita maaaaare, pe foc; se adauga ceapa; cand aceasta devine translucida se adauga celelalte ingrediente, se amesteca si se pune cratita in cuptorul incins pe mediu; eu i-am pus capac (sa nu murdaresc cuptorul) si am lasat-o cam o ora, desi poate ar fi destul si mai putin timp; (aici bucatareasa incepatoare e deja super-obosita si lasa restul pasilor pentru a doua zi, dar sigur ca se poate face totul si intr-una);
- se sterilizeaza borcanele (15 la numar, in cazul meu), se umplu cu zacusca fierbinte minus foile de dafin, se pun capacele, se invelesc in foi de ziar si se aseaza in cratita curata; se toarna apa pana la jumatate si se pune din nou la cuptor si se lasa 10-15 minute de la momentul in care apa incepe sa fiarba; se stinge focul si se lasa borcanele in cuptor, sa se raceasca incet;
- fiertul borcanelor la aburi este metoda extrema de sterilizare, dar e importanta daca nu aveti pivnita sau o camara racoroasa.
Pofta buna!
Imi place mult zacusca, tare as gusta din a ta!
RăspundețiȘtergereChiar ti-as da un borcan, ca am multe :)
Ștergereimi place mult!!
RăspundețiȘtergerePana si Buna (care de obicei zice ca e bun ce-am gatit, dar mai puteam sa pun un pic de sare / zahar / frisca etc ....) - de data asta a zis ca ii place :)
ȘtergereAdor zacusca! Egal care! Le ador pe toate! :D
RăspundețiȘtergereIo-s mai selectiva :)), mananc si de-altele daca vin de-a gata, dar asta e preferata mea!
Ștergere