duminică, 22 februarie 2015

Tort cu mere si nuci




Buna ziua!
Ma numesc "Caiet cu retete" si tocmai am implinit 4 ani!
Cu ocazia aniversarii, sclava stapana  mea mi-a facut un tort, cum s-a priceput ea saraca mai bine: a luat o reteta dintr-o revista si a modificat-o pe ici pe colo, prin partile esentiale. A facut deci un blat cu nuci, peste care a pus un strat de crema de vanilie cu iaurt, iar deasupra un strat acrisor cu mere si scortisoara. Acesta din urma trebuia sa aiba consistenta unui jeleu in care sa pluteasca feliute de mere, dar pentru ca fata sta prost cu matematica si cu cititul instructiunilor de pe plicul de gelatina, tortul meu a avut un aspect mai ... rustic, sa zicem. Pentru ca tortul a fost bun (si chiar a fost un plus faptul ca cele doua straturi de deasupra nu au avut aceeasi consistenta, intepentite cu gelatina), de data aceasta o iert dar sper ca la anul, cu ocazia cincinalului adica, sa se prezinte cu un tort mai aratos.



ingrediente pentru blat:
- 2 oua
- 100 g zahar
- 2 linguri de apa
- 80 g nuci macinate
- 50 g faina
- 1/2 lingurita praf de copt
- coaja rasa de la 1 lamaie
- 40 g unt topit
ingrediente pentru crema de vanilie cu iaurt:
- 400 ml lapte
- 1/2 lingurita pudra de vanilie
- 3 oua
- 50 g faina
- 125 g zahar
- 3.5 foi gelatina
- 300 ml iaurt grecesc gras
ingrediente pentru stratul cu mere:
- 600 g mere
- zeama de la lamaia de mai sus
- 80 g zahar
- 350 ml apa
- 3 foi gelatina (cred ar fi trebuit 5 pentru un strat inchegat...)
metoda:
- se incinge cuptorul la 180 grade C;
- se bat ouale cu apa si zahar, cu un tel; se adauga untul topit si racit, apoi nucile, coaja de lamaie si faina cernuta, amestecata cu praful de copt; se coace blatul 20-30 de minute intr-o tava (diam. 20 cm) unsa cu unt si tapetata cu faina; (s-a cam lipit; poate era mai bine daca o captuseam cu hartie de copt);
- se scoate blatul din tava si se lasa la racit pe un gratar;
- pentru crema se pune la fiert laptele cu pudra de vanilie; se lasa sa dea un clocot; se freaca ouale cu zahar, apoi se adauga faina; treptat se incorporeaza laptele fierbinte, apoi se pune compozitia pe foc mic, amestecand mereu; se lasa sa fiarba cateva minute;
- cat crema e inca fierbinte se adauga gelatina care a fost inmuiata in apa rece cel putin 5 minute; se amesteca bine, apoi se acopera crema cu folie alimentara; cand a ajuns la temperatura camerei se adauga iaurtul;
- se pune blatul inapoi in forma in care a fost copt; se toarna deasupra crema de vanilie, niveland suprafata (am lasat deoparte 3-4 linguri, mi s-a parut ca va fi prea inalt stratul daca pun toata crema); se inveleste intr-o punga si se pune in frigider;
- se curate merele, se taie in sferturi, se scot casutele semintelor; se taie felii subtiri; se adauga imediat sucul de lamaie, apa, zaharul si scortisoara; se pune la fiert; se lasa sa putin, astfel incat merele sa nu se inmoaie prea mult;
- cat sosul de mere e inca fierbinte se adauga foile de gelatina inmuiate si stoarse; se amesteca bine;
- cand compozitia de mere a ajuns la temperatura camerei se toarna cu atentie peste stratul de crema de vanilie; se pune din nou la rece.



Pofta buna!

6 comentarii:

  1. La multi ani! Imi place ca perseverezi.
    O sa incerc si eu tortul asta, imi plac ingredientele. Dar nu inteleg de ce scoti blatul din forma, ca sa-l pui racit inapoi. Pune hartie de copt neaparat -eu pun la tot ce misca...in cuptor.

    Apropo de blat scos din forma: eu am o reteta de cheesecake preferat, la care nu pot scoate nici hartia nici fundul detasabil al formei, ca se rupe tortul, asa e de moale. Daca pun mai multa faina in compozitie sa nu se rupa nu mai e asa fin, nu ne place. Asa ca in final pun pe platoul rotund de cristal tortul cu fund negru detasabil si hartie de copt cu tot! Ai vreo idee cum sa scap de ele? daca ar exista o paleta lata-lata, cat tortul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am scos blatul sa se raceasca mai repede si sa nu se abureasca in tava.
      Cu cheesecakeurile asa patesc si eu, le las pe fundul formei si nici macar nu le prezint musafirilor, scot din bucatarie farfuriile gata aranjate cu feliile pe ele. Daca chiar vreti ati putea incerca sa congelati cheesecakeul o ora, sa-l puneti pe platou si apoi in frigider... N-am incercat niciodata, dar ar putea fi o idee.
      (Ioana? care Ioana? Ioana cu vacantele? :) )

      Ștergere
    2. da, da, cea cu vacantele :))))

      E buna ideea cu congelatul tortului, o s-o incerc. Doar ca trebuie sa prevad un sertar gol de congelator.

      Ștergere
    3. Ma bucur sa va "vad", macar aici. Pacat ca nu mai scrieti despre vacante ... :(

      Ștergere
  2. La multi ani scump de blog! Stapana ta cred ca se mandreste cu tine :)))
    Combinatia mar-nuca este tare buna si are o istorie in spate, caci probabil o preparau si mamele si bunicile noastre. De mama stiu sigur :)))
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, si eu si blogul!
      Mie imi place sa mananc mar cu nuca, asa crude si fara nimic pe langa, si cum sunt disponibile cam de-odata si rezista pana in iarna, cred si eu ca e o combinatie fireasca si traditionala.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...