miercuri, 7 decembrie 2011

Fursecuri cu bulina rosie


Craciun 2014

Amintiri din copilarie, aceste fursecuri, pe care mama le facea de obicei de Craciun. Anul acesta le-am pregatit pentru colegii de servici cu ocazia lui Mos Nicolae, cand sefa cu entuziasmul (da-da, trebuie asa ceva intr-un colectiv de oameni ai muncii) ne-a propus ca actiune menita sa ne creasca entuziasmul sa aducem fiecare ceva de rontait - dulce sau sarat, facut de noi sau cumparat. Cu astea m-am prezentat eu.


ingrediente:
- 150 ml ulei
- 2 oua
- 200 g zahar
- 1-2 linguri smantana
- 400 g faina 000
- 1/2 pachetel praf de copt
- 1 lingurita scortisoara
- gem pentru lipit fursecurile - rosu si acrisor, de strugurei e cel mai potrivit


metoda:
- se incinge cuptorul pe foc domol (treapta 1 jumate la cuptor cu 3 trepte; as aproxima la 160 de grade);
- se amesteca bine ouale cu zahar si cu ulei; se adauga smantana, faina, praful de copt si aroma (scortisoara poate fi inlocuita cu coaja rasa de lamaie); se framanta un aluat omogen;
- pe blatul bine infainat de intinde aluatul in foaie cu grosimea de cca 2 mm; se taie forme rotunde (diam. aprox. 4 cm), iar la jumatate dintre ele li se decupeaza mijlocul (cu un capac de sticla de exemplu); 
- aluatul ramas se aduna, se framanta putin sa redevina omogen, se intinde si se repeta decupatul;
- fursecurile se coc 10-15 minute pe tava cu hartie de copt; se lasa la racit, apoi se lipesc doua cate doua cu gem; se pot pastra cateva zile, lipiti sau nelipiti, in cutii de plastic sau de metal cu capac.

Craciun 2014

Pofta buna!



11 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...