Pagini

vineri, 30 decembrie 2011

Fursecuri "floricele"


Mi-am cumparat o jucarie noua - un pistol de fursecuri de care am fost foarte incantata, pana la prima folosire ... cand jucaria mea din plastic s-a stricat. Noroc ca am facut aceste fursecuri - portie intreaga, dintr-un kil de faina, care se pastreaza foarte bine in cutii de tabla sau din plastic, deci am provizii ...
ingrediente:
- 500 gr unt la temperatura camerei
- 300 gr zahar
- 100 ml ulei
- 1 ou
- 1 kg faina
- 1 lingurita praf de copt
- coaja de la o lamaie
metoda:
- se freaca untul, se adauga zaharul, uleiul, oul si coaja de lamaie; se adauga faina cernuta impreuna cu praful de copt;
- se formeaza fursecurile; daca se foloseste un pistol, acesta se tine perpendicular pe tava neunsa si fara hartie de copt, se apasa putin cand se elibereaza portia de aluat, apoi se ridica pistolul si fursecul ramane lipit de tava; se pot decora cu bucati de nuca sau putin gem;
- se coc la foc mediu 10-15 minute, cu grija sa nu devina maronii; se acopera cu zahar pudra sau se decoreaza cu o glazura alba (aici, dupa ce am sticat jucaria-pistol, am continuat joaca cu glazura din albus de ou si zahar pudra).


Pofta buna!

miercuri, 28 decembrie 2011

Prajitura "Arlechin"


Am aceasta reteta dintr-un caiet ingalbenit de vreme in care bunica mea a copiat retete din caietul cu retete studiate de sora ei mai mare la scoala Sf. Tereza din Cluj (la calugarite). Arlechini interbelici asadar.
ingrediente pentru aluatul fraged:
- 300 gr faina
- 200 gr unt
- 100 gr zahar pudra
- 1 ou
ingrediente pentru asamblare si glazura:
- 2 galbenusuri
- 2 linguri zahar
- stafide, migdale taiate julien, merisoare uscate, coaja de portocala confiata taiata fasii ... etc
- gem acrisor de 2 feluri: eu pun de caise si de strugurei;
metoda:
- se amesteca faina cernuta cu zaharul cernut si el, sa nu ramana bulgarasi; se adauga untul rece taiat cubulete, apoi oul; se inveleste aluatul in folie alimentara si se lasa la rece 30 de minute;
- se imparte aluatul in 3; fiecare parte se intinde foaie subtire; foile se inteapa cu o furculita si se coc la foc mediu, 10-15 minute, cu atentie sa nu devina maronii; se scot cu grija pe un gratar (sunt inca moi) unde se lasa la racit;
- se lipesc foile unse cu gem; peste ultima foaie se intinde glazura facuta din cele 2 galbenusuri si 2 linguri de zahar; se decoreaza cu bucatele mici de diverse culori (merisoare, coaja de portocala, migdale - dupa gust si imaginatie); se da din nou la cuptor la foc mic, avand grija sa nu se rumeneasca glazura (cam 5 minute); cand s-a racit se taie in bastonase de 4 degete lungime si 1 deget jumate latime (asa zice caietul!).


Pofta buna!

marți, 27 decembrie 2011

Paine cu maia pentru Daring Bakers


In luna decembrie 2011 provocarea lansata la Daring Bakers are titlul "letting nature do the work: sourdough challenge" si consta in a face o paine folosind maia naturala facuta de noi. Cum poti sa faci o paine folosind doar 3 ingrediente - apa, faina si sare - este intr-adevar un subiect fascinant, pe care l-am descoperit acum cateva luni pe blogul Codrutei care are rabdarea si pasiunea sa descalceasca informatiile disponibile pe internet, sa le verifice si sa le explice apoi limpede si clar. Am facut o maia, inca din vara, dupa instructiunile ei, si cu ocazia provocarii mi-am dat seama ce multe am invatat de la Codruta despre maia, desi mi se pare ca nu stiu nimic...  Acum maiaua mea traieste in frigider si fac paine aproape la fiecare sfarsit de saptamana.
Reteta propusa la Daring Bakers produce o maia mai putin hidratata decat a mea, care e 100% hidratare - asta inseamna ca de la inceput, si la fiecare "hranire", se pune cata faina tot atata apa, dar cum nu am ce face cu doua maiale - si nici sa omor vre-una nu pot - am decis sa adaptez reteta de French Country Bread la maiaua mea. Au urmat calcule multe, nu mai complicate decat regula de 3 simpla, dar cu multe adunari si impartiri.
In cele din urma, ametita de tot, am folosit cantitatile date in reteta, fara nici o adaptare, lucru care a produs un aluat cu 81% hidratare, adica destul de moale, dar din care am reusit totusi sa fac o paine:

Reteta aleasa pentru prezentare: felii de ciuperci cu ceapa si usturoi, sare, piper si cimbru - coapte in cuptor, si apoi servite cu felii de paine - unse cu ulei de masline si coapte si ele in cuptor sub grill:


Pentru cei care vor dori sa incerce painea aceasta, gasiti aici provocarea lunii decembrie, mai bine explicata decat o pot face eu. Pentru cei curiosi sa stie ce este maiaua, cum se face si cum se foloseste - Apa.Faina.Sare.  este o sursa inegalabila de informatii.
Si pentru ca se apropie sfarsitul de an si e vremea bilanturilor, iata productia proprie de paine cu maia din aces an :

Pofta buna!


Blog-checking lines: Our Daring Bakers Host for December 2011 was Jessica of My Recipe Project and she showed us how fun it is to create Sour Dough bread in our own kitchens! She provided us with Sour Dough recipes from Bread Matters by AndrewWhitley as well as delicious recipes to use our Sour Dough bread in from Tonia George’s Things on Toast and Canteen’s Great British Food!


sâmbătă, 17 decembrie 2011

Ciocolata de casa

Ciocolata de casa 2015 - cu stafide

Astea erau bomboanele noastre de pom, pe vremea copilariei. Taiate in bucati mai mici, invelite in foita alba cu margini franjurate, peste care se infasura o bucata mai mica de folie de aluminiu. Un fir de ata neagra si era gata de atarnat in pom!


Completare (ian. 2015). Ma intrebam mereu de ce uneori nu "iese" ciocolata de casa, oricat o las sa stea nu se intareste cum trebuie si mi s-a intamplat sa fiu nevoita sa o mananc cu lingurita, desi respectasem toate cantitatile de mai jos.  Citind despre "stiinta bucatariei", despre fenomenele fizice si procesele chimice care au loc in timpul gatitului, mi-am dat seama ca in afara de cantitati sunt si alte variabile care influenteaza rezultatul experimentului culinar. Cu ocazia jeleului de struguri am observat ca termometrul de bomboane are marcate cu rosu anumite temperaturi la care poate ajunge siropul de zahar, si m-am gandit ca or fi importante daca sunt desenate acolo. Astfel am ajuns la concluzia ca "secretul succesului" in ceea ce privesete ciocolata de casa e siropul de zahar care trebuie fiert pana la 112 grade C (la nivelul marii; la Cluj poate ca e 113 grade), adica temepratura la care siropul racit are consitenta de "bila moale" : o picatura de sirop pusa intr-un pahar cu apa rece se aduna in forma de bila (nu ramane fir care se dilueaza in apa) care se simte pliabila intre degete si se alungeste cand degetele se departeaza unul de altul. Daca siropul a fiert pana la o temperatura mai mica, rezulta o ciocolata prea moale, iar daca e fiert mai mult ciocolata se va intari prea repede. In cazul de fata, deja la faza de amestecat untul in compozitie mi-am dat seama ca e cum trebuie, pasta era lucioasa si fina, incepea sa se intareasca dar, amestecand, devenea oarecum spumoasa, o placere sa lucrezi cu ea. De asemenea e important si sa nu amesteci prea mult in sirop, astfel incat acesta sa nu se depuna pe peretii cratitei unde se pot forma cristale mari de zahar.


ingrediente:
- 500 g zahar
- 150 ml apa
- 250 g lapte praf
- 70 g cacao
- 100 g unt  (80% grasime)
metoda:
- se fierbe un sirop din zahar si apa, timp de 7-8 minute;
- se amesteca laptele praf cu cacaoa; se pregateste untul la indemana;
- se ia sirpoul de pe foc, se lasa sa se linisteasca si cat e inca fierbinte se adauga cacaoa + laptele praf; se amesteca pana se obtine o compozitie omogena; se adauga untul si se freaca pana se topeste; se lucreaza rapid pentru ca ciocolata incepe sa se intareasca destul de repede;
- se toarna ciocolata intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se lasa la racit intr-un loc rece dar nu in frigider; a doua zi se taie in bucati.
Se pot adauga diverse arome (vanilie sau rom), nuci sau alune.


Pofta buna!

joi, 15 decembrie 2011

Mini cheesecake


O reteta simpla si rapida care imbina gustul minunat al unui cheesecake clasic (aproape clasic pentru ca varianta de fata nu contine deloc faina) cu bucuria ca portia e atat de mica incat sigur nu ingrasa! :))
Sursa: Joy of Baking -  "biblia" tuturor dulciurilor americane (in special, dar nu numai).
ingrediente:
- 100 gr biscuiti digestivi farmitati
- 50 gr unt topit
- 1 lingura zahar
- 450 gr crema de branza
- 130 gr zahar
- 2 oua
- praf de sare
- 1 lingurita esenta de vanilie (naturala, facuta de mine din pastai de vanilie )
- coaja rasa de lamaie
- 120 ml smantana
metoda:
- se amesteca biscuitii cu untul si lingura de zahar; se imparte compozitia in 12 hartiute pentru briose care se aseaza in tava speciala; se pune in frigider;
- pentru stratul cu crema de branza toate ingredientele trebuie sa fie la temepratura camerei: se bate crema de branza cu mixerul la viteza mica pana devine spumoasa, apoi se adauga zaharul; se inglobeaza si ouale in compozitie, unul cate unul; pentru a avea o compozitie uniforma se curata de cateva ori peretii vasului cu o spatula; se adauga praful de sare, esenta de vanilie si coaja de lamaie, iar la final smantana;
- se imparte compozitia in cele 12 forme deasupra crustelor de biscuiti;
- se coc prajiturelele timp de 15-20 de minute la 150 grade; se scot din cuptor cand mariginile sunt bine inchegate dar mijlocul are inca o consistenta gelatinoasa; se lasa la racit la temperatura camerei , apoi in frigider cateva ore - cel mai bine peste noapte.
Se decoreaza cu bucati de fructe, sosuri de frute sau ciocolata. De data aceasta am facut un sos din merisoare+strugurei+afine puse de noi la congelat - fierte cu putin zahar vanilat si pasate cu un blender.


Pofta buna!

Trimit aceasta reteta la concursul de prajiturele pentru Mos Craciun organizat de Andreea impreuna cu Pastai de Vanilie. Tema este de a pregati prajiturele nu foarte complicate si de a le fotografia intr-un cadru care sa trimtia la sarbatori. Cum toate decoratiunile de iarna sunt inca in pod, am ales un cadru in nuante de verde (verde de la brad, nu de la primavara ce pare a se anunta). Felicitarea cu braduti este lucrata de catre copiii unei scoli din oras,  impreuna cu alte obiecte care au fost vandute cu scopul de a-i ajuta pe copiii mai nevoiasi. Merisoarele dau putina culoare imaginii, iar faptul ca sunt imbracate in cristale de zahar ar putea sugera... zapada?

Vraja pentru zapada :)


duminică, 11 decembrie 2011

Carnati traditionali domnesti din Maramures


Eu: "ce introducere sa scriem?"
Bucatarul meu personal : "cei mai buni carnati din lume !". Si are dreptate!
Apoi a detaliat putin, iar cele ce urmeaza le-am scris dupa dictare:

Deosebirea dintre carnatii traditionali si carnatii traditionali domnesti este faptul ca la cei dintai carnea se toaca de mana, iar la cei domnesti se toaca cu masina de tocat carne sau, mai nou, cu robotul de bucatarie. Carnea de vita impreuna cu slanina dau savoarea si gustul unic al acestor carnati, carnea de porc dand de fapt consistenta carnatului. Unii pun si boia dar aceasta are efectul de a iuti carnatul, ca si afumatul in incapere ermetica.
Poate fi consumat atat neafumat - dar neaparat prajit, cat si afumat crud-uscat sau prajit.
ingredinte pentru o portie ("de gust", apoximativ 3 kilograme):
- 2 kg pulpa de porc
- 500 gr slanina
- 500 gr carne de manzat sau vitel - pulpa
- 2 linguri sare
- 1 lingura ienibahar macinat
- 1 lingura cimbru
- 1/2 - 1 lingura piper - dupa gust
- 2 capatani de usturoi
- aprox. 5 m mate porc
metoda:
- se curata usturoiul si se piseaza cu o jumatate de lingura de sare (din cantitatea mentionata);
- se macina carnea (cu ajutorul meu, eu sunt sefa peste robotul de bucatarie);
- se adauga usturoiul, restul de sare si toate celelalte miroase si se incepe framantatul; se framanta pana devine o pasta omogena, care se prinde de maini; compozitia trebuie sa aiba la final o culoare uniforma, sa nu mai fie zone mai rosietice sau mai albe;
- se lasa 20 de minute sa se linisteasca, dupa care se trage in mate (aici intervin din nou; asta e oricum o operatiune care se face la 4 maini); daca matele de porc se iau din magazin si sunt sarate, trebuie puse in apa si spalate in interior in 2 ape, cu jet de apa rece de la robinet, cu minimum 12 ore inainte de la le folosi;
- se lasa carnatii la uscat/zvantat minim 6 ore (in spatiu liber sau afumatoare) dupa care se face fumul din rumegus din lemn de esenta tare (exclus brad care da miros de rasina); ca sa nu iasa carnatul iute, afumatoarea trebuie sa aiba cel putin un perete de scanduri pentru ca fumul sa iasa incet-incet; daca fumul sta, carnatii sau orice se afuma prinde iuteala; se dau doua fumuri la interval de minim 12 ore;
- se pot lasa apoi la uscat afara la temperatura de -5...+5 grade; nu trebuie tinut mult, ci mancat!
Cantitatea ideala pentru sfarsitul de an este de 3 portii, adica 9 kg de carne (ei, nici chiar asa... ne ajung pana in vara urmatoare, si mai si dam din ei). Dupa afumare si uscare cantitatea de carnati scade cu minim 20%.


Pofta buna

P.S. Pentru un succes deplin totul trebuie sa se desfasoare sub supravegherea atenta a catelului:


care devine interesat cand incepe sa simta mirosurile din bucatarie!

 si va doreste si el :

POFTA BUNA!

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Pasta de naut - hummus


Am facut prima oara pasta de naut cand nu stiam ce inseamna hummus, si nu stiam nici ce inseamna blog. De internet totusi aveam habar dar nu ma gandeam ca poti gasi acolo chiar si retete de mancare! Sapand mai apoi in world wide web am aflat ca daca mai adaug un ingredient pastei mele de naut obtin ceva ce are nume : hummus.
Ingredientele sunt : naut, pasta de susan adica tahini, zeama de lamaie, usturoi, ulei de masline, chimion si sare. Chimionul (acelasi condiment folosit si la mancarurile mexicane) nu-i obligator, el poate fi inlocuit cu ardei iute tocat; de altfel variatii sunt nenumarate, ca la orice preparat traditional, vechi de sute de ani si raspandit pe o arie geografica larga.
Nautul : cel mai bine e sa fie crud, dar in lipsa lui se poate folosi si din conserva. Daca e crud trebuie lasat la inmuiat cateva ore - sau peste noapte, si apoi se fierbe in apa cu sare.
Tahini : ingredientul care imi lipsea din pasta de naut ca ea sa devina hummus. De data asta l-am facut singura, din seminte de susan prajite fara ulei si apoi amestecate cu putin ulei de masline; un blender vertical transforma totul in pasta.
Zeama de lamaie : sa se simta ... ; la o conserva de naut de 580 gr - zeama de la o lamaie.
Usturoi : oricat (2-3-4 catei), zdrobit.
Chimion : cam o lingurita rasa.
Nautul cu 2-3 linguri de ulei si ceva apa se pune intr-un blender si se face o pasta. Se adauga celelalte ingrediente, se gusta, se ajusteaza, se serveste. 


Painea din imagine este dupa reteta de aici, paine cu seminte - in, susan si floarea soarelui.

Pofta buna!

miercuri, 7 decembrie 2011

Fursecuri cu bulina rosie


Craciun 2014

Amintiri din copilarie, aceste fursecuri, pe care mama le facea de obicei de Craciun. Anul acesta le-am pregatit pentru colegii de servici cu ocazia lui Mos Nicolae, cand sefa cu entuziasmul (da-da, trebuie asa ceva intr-un colectiv de oameni ai muncii) ne-a propus ca actiune menita sa ne creasca entuziasmul sa aducem fiecare ceva de rontait - dulce sau sarat, facut de noi sau cumparat. Cu astea m-am prezentat eu.


ingrediente:
- 150 ml ulei
- 2 oua
- 200 g zahar
- 1-2 linguri smantana
- 400 g faina 000
- 1/2 pachetel praf de copt
- 1 lingurita scortisoara
- gem pentru lipit fursecurile - rosu si acrisor, de strugurei e cel mai potrivit


metoda:
- se incinge cuptorul pe foc domol (treapta 1 jumate la cuptor cu 3 trepte; as aproxima la 160 de grade);
- se amesteca bine ouale cu zahar si cu ulei; se adauga smantana, faina, praful de copt si aroma (scortisoara poate fi inlocuita cu coaja rasa de lamaie); se framanta un aluat omogen;
- pe blatul bine infainat de intinde aluatul in foaie cu grosimea de cca 2 mm; se taie forme rotunde (diam. aprox. 4 cm), iar la jumatate dintre ele li se decupeaza mijlocul (cu un capac de sticla de exemplu); 
- aluatul ramas se aduna, se framanta putin sa redevina omogen, se intinde si se repeta decupatul;
- fursecurile se coc 10-15 minute pe tava cu hartie de copt; se lasa la racit, apoi se lipesc doua cate doua cu gem; se pot pastra cateva zile, lipiti sau nelipiti, in cutii de plastic sau de metal cu capac.

Craciun 2014

Pofta buna!



miercuri, 30 noiembrie 2011

Legume mexicane

Aceste legume mexicane se pot servi ca atare sau ca si garnitura langa o halca de carne.
Ingredientele sunt putine si in cantitati "dupa gust" : ceapa (taiata marunt) si / sau praz (taiat feliute), morcovi (cubulete), ardei rosu (idem), fasole rosie si porumb (din conserva), pasta de rosii (sau suc, ori rosii tocate - vara). Se caleste (ceapa sau prazul), cand devine sticloasa se adauga morcovii si ardeiul. Cand s-au inmnuiat putin se adauga suc de rosii (sau pasta diluata cu apa). Se condimenteaza, si aici e partea dificila: se pune sare, boia, cativa fulgi de ardei iute si chimion, care-i un condiment de baza in retetele mexicane si arabesti (se vede ca e mai  degraba o preferinta ce tine de latitudine, nu de continent). Ziceam ca e dificila operatiunea de condimentat mancarea pentru ca acest chimion (care e altceva decat chimenul) nu se gaseste prea usor in Romania, dar daca dati cumva peste el merita sa va faceti o rezerva strategica. Se fierbe apoi mancarea, la foc mic, 10-15 minute, in ultimele 5 adaugand fasolea si porumbul. De data asta am mancat legumele mexicane cu lipii - taiate in 4, unse cu ulei de masline, coapte in cuptor 10 minute, intoarse pe partea cealalta, presarat sare grunjoasa pe unele si cas ras pe altele, copt inca 10 minute. Magnific! :)

Pofta buna!

luni, 28 noiembrie 2011

Tarta cu branza si pere


ingrediente pentru blat:
- 250 gr faina
- 150 gr unt
- 75 gr zahar
- 1 ou
ingrediente pentru umplutura:
- 800 gr pere
- 250 ml vin rosu
- 50 gr zahar
- 100 ml frisca
- 5 oua
- 1 plic zahar vanilat
- 125 gr zahar
- 1 kg crema de branza
- coaja de la o lamaie
- 30 gr faina
ingrediente pentru crusta:
- 100 gr unt
- 150 gr faina
- 50 gr zahar
- 1 lingurita scortisoara
metoda:
- se amesteca faina si zaharul pentru aluat cu un praf de sare in robotul de bucatarie; se adauga untul rece taiat cubulete, apoi oul; se inveleste aluatul in folie alimentara si se lasa in frigider cel putin 30 de minute;
- se pune la fiert vinul cu 200 ml apa si 50 gr zahar; dupa ce a dat un clocot se inmoaie in vin perele, curatate si taiate in jumatati; se lasa 30 de minute;
- se bate frisca; separat se bat 5 oua cu zaharul vanilat si restul de zahar pentru umplutura; se adauga crema de branza, faina, coaja de lamaie, apoi se incorporeaza frisca batuta;
-  aluatul fraged se intinde destul de greu, asa ca am procedat in felul urmator : am pus hartie de copt in tava, indoindo-o la muchiile tavii, apoi am mutat hartia pe blat; am intins aluatul cu sucitorul pe hartia de copt, formand un dreptunghi cat fundul tavii - adica pana unde era indoita hartia ,incercand sa las aluatul mai gros pe margini, am pus hartia cu aluatul pe ea in tava si apoi am ridicat marginile aluatului, cu degetele, pe peretii tavii;
- se toarna umplutura in aluat si se infig perele in ea; se cocace tarta la 180 de grade (treapta 2) timp de 30 de minute;
- se topeste untul pentru crusta si se amesteca cu celelalte ingrediente; se repartizeaza peste tarta si se mai coace inca 30 de minute.


Pofta buna!
sursa : "secretele bucatariei"

vineri, 25 noiembrie 2011

Prajitura cu lamaie

Mi-am amintit brusc de reteta asta pe care am gasit-o in "secretele bucatariei" acum cateva luni. Are un gust inviorator si "tare", trebuie taiata in bucatele mici pentru ca nu se poate manca mult deodata (ceea ce e un lucru bun ... ).
ingrediente pentru blat:
- 250 gr unt moale
- 125 gr zahar
- 250 gr faina 000 cernuta
- praf de sare
ingrediente pentru glazura:
- 2 lamai
- 2 oua
- 250 gr zahar
- 2 linguri faina
- praf de sare
- zahar pudra
metoda:
- se incinge cuptorul la 160 de grade; (eu am aproximat la treapta 1 jumate pentru cuptorul meu cu 3 trepte, dar a fost prea mic focul pentru prajitura asta si a trebuit sa o coc mai mult timp decat spun instructiunile);
- se freaca untul cu zaharul, se adauga faina si un praf de sare;
- se tapeteaza cu hartie de copt o tava de 20x20 (cea mai mica tava a mea e putin mai mare adica 16x26 si a fost buna si ea); se intinde aluatul in tava cu degetele, ridicandu-se o margine de 3-4 cm inaltime;
- se coace blatul timp de 20 de minute; se scoate din cuptor si se lasa sa se raceasca putin;
- se pregateste glazura : se bat ouale, se adauga zaharul, faina, coaja si zeama de la cele 2 lamai si praful de sare; se toarna compozitia peste blat si se coace inca 25-30 de minute;
- se lasa sa se raceasca pe un gratar, apoi se pudreaza cu mult zahar pudra.
Pofta buna!

miercuri, 23 noiembrie 2011

Gougeres

Un fel de de choux - uri, dar de data asta sarate, cu branza. Se pot manca dupa modelul celor dulci, umplute cu ceva, sau asa cum sunt. Si daca tot am inceput seria retetelor lui David Lebovitz, de-aici vine si aceasta.
ingrediente (35 de bilute mi-au iesit mie) :
- 125 ml apa
- 40 gr unt
- 1/4 lingurita sare
- 70 gr faina
- 2 oua
- cateva fire de arpagic
- 100 gr branza uscata, rasa (eu am folosit varianta autohtona de parmezan)
metoda:
- se pune la fiert apa cu untul si sare; se lasa sa dea un clocot;
- se adauga faina, toata deodata, si amesteca pana cand compozitia de desprinde de pe peretii cratitei;
- se lasa putin la racit dupa care se adauga ouale, unul cate unul, adaugandu-l pe al doilea doar dupa ce primul a fost incorporat complet; se adauga arpagicul si aproape toata branza;
- se pun gramajoare de compozitie pe o tava tapetata cu hartie de copt; se pot folosi doua lingurite, nu e nevoie de ustensile mai complicate; cu un deget umezit in apa se turtesc moturile ce s-ar putea arde la copt; se presara restul de branza si se coc la foc mare (2 jumate la cuptorul meu, reteta originala spune 220 de grade) timp de 10 minute, apoi la foc mediu (1 jumate respectiv 190) inca 15-20 de minute.

Pofta buna!

marți, 22 noiembrie 2011

Crema de ciocolata cu alune

Adica un fel de nutella de casa! Nu ca ar avea Nutella vre-un defect (nici macar nu m-am speriat citind ingredientele pe eticheta, n-are decat cateva E-uri din margarina) - dar mi s-a parut interesanta reteta lui David Lebovitz. Nutella asta  nu-i totusi 100% "de casa" pentru ca foloseste ciocolata, dar poate va urma un experiment in care voi inlocui ciocolata cu cacao + unt.
ingrediente pentru un borcan (de Nutella, bine-nteles):
- 80 gr alune
- 200 ml lapte
- 30 gr lapte praf integral
- un praf de sare
- 1 lingura zahar
- 50 gr ciocolata amaruie
- 100 gr ciocolata cu lapte
(Reteta originala contine miere in loc de zahar, si migdale, pe langa alune.)
metoda:
- se topeste ciocolata la baie de abur;
- se pune la fiert laptele cu laptele praf, sarea si zaharul; se lasa sa dea un clocot;
- alunele curatate de coaja se coc in cuptor, la foc mediu, 15-20 de minute scuturand tava din cand in cand; dupa ce s-au racorit se curata usor cojita subtire de pe ele; se macina alunele cat de fin se poate / ne place;
- se amesteca alunele cu ciocolata topita, apoi se adauga si laptele cald;
- se pune crema in borcan si se lasa in frigider cel putin o ora sa se intareasca.
Painea cea minunata care se zareste in poze este paine moale pentru sandwich (cu maia) - reteta de la Codruta, bine-nteles.

Pofta buna!

luni, 14 noiembrie 2011

Tarta cu mere olandeza (Appeltaart)

Asta e una din retetele scrise pe acele biletele pe care nu le gasesc niciodata cand imi trebuie ...
ingrediente :
- 300 gr faina 000 cernuta
- praf de sare
- 200 gr unt rece taiat cubulete
- 125 gr zahar
- 1 galbenus
- 1 kg de mere
- 100 gr stafide
- 100 ml zeama de portocala
- 2 lingurite scortisoara
- 2 linguri zahar
- 2 lingurite amidon
metoda:
- se amesteca faina cu sarea si zaharul (in robotul de bucatarie); se adauga untul taiat cubulete si se amesteca pana compozitia are aspect de firmituri; se adauga galbenusul, se amesteca din nou pana se aduna aluatul (s-ar putea sa fie nevoie de 1 lingura de apa rece pentru asta); se inveleste in folie de plastic si se lasa in frigider;
- zeama de portocale si stafidele fierb pana scade lichidul;
- se curata merele si se taie cubulete / feliute subtiri (eu la tai in ambele moduri, feliutele se inmoaie la copt iar cubuletele raman mai crocante); se amesteca merele cu celelalte ingrediente;
- se unge cu unt o tava cu pereti detasabili (a mea are 23 cm diametru si inaltime cam 5 si parca e cam mare asa ca nu ridic aluatul pana sus de tot);
- se aseaza in tava 2/3 din aluat; avand mult unt se manevreaza destul de greu asa ca eu il intind cu sucitorul pana ajunge cam de dimensiunea fundului tavii, il asez in tava si apoi il intind presand cu degetele in sus, pe peretii tavii; se adauga unplutura;
- restul de aluat se intinde pe blatul bine infainat si se taie fasii care se "tes" apoi peste umplutura;
- se coace tarta la 175 de grade timp de 45-50 de minute.
Se poate servi cu frisca sau cu sos de vanilie - sau doar ea, pur si simplu.
Reteta merge la Alexandrina pentru provocarea "Dulce Romanie" din aceasta luna.

Pofta buna!

duminică, 13 noiembrie 2011

Piept de pui umplut

Sa mai facem si cate-un fel de mancare sarat, ca de prajituri ne-am cam saturat ... pe moment. Si daca se poate o "reteta fara reteta", si mai bine!
Asadar, pentru 4 portii : 2 bucati de piept de pui, 100 grame sunca (bacon) felii subtiri, cam 100 gr branza de vaci si 100 de grame telemea rasa, 3-4 rosii uscate, busuioc sau cimbru.  Se amesteca branza cu rosiile tocate si verdeata, eventual sare daca telemeaua nu e destul de sarata; bucatile de piept de pui se taie pe lateral, ca un buzunar, care se umple cu cate un sfert din amestecul de branza; fiecare piept de pui se inveleste apoi in 2-3 felii de bacon, se aseaza intr-o tava unsa cu ulei si se coace la foc mediu timp 40-45 de minute.


Pofta buna!

miercuri, 9 noiembrie 2011

Prajitura cu alune, ciocolata si-o para


O prajitura de sezon, acum cand piata e plina de alune proaspete si de pere; e un fel de brownie, fara faina, cu gust de nutella si felii de para.
ingrediente:
- 200 gr alune
- 150 gr zahar pudra
- 120 gr unt
- 4 oua
- 200 gr ciocolata amaruie (Poiana amaruie, 40% substanta uscata, nu e nici prea amara nici prea dulce, perfecta pentru prajituri; odata de ziua mea am facut un tort cu un kil de ciocolata de-asta, a fost o minunatie!)
- 1 para
metoda:
-  alunele se curata de coaja si se coc in cuptor15-20 de minute, miscandu-le din cand in cand; se lasa putin la racit iar apoi coaja subtire de pe ele se desprinde foarte usor;
- se macina alunele; se amesteca cu zaharul pudra;
- se topeste la bain-marie ciocolata taiata bucati impreuna cu untul;
- se amesteca alunele cu ciocolata topita si racita putin;
- se adauga ouale, unul cate unul; nu se adauga urmatorul ou decat dupa ce precedentul e bine incorporat;
- se tapeteaza cu hartie de copt o tava suficient de mare astfel incat prajitura de nu aiba mai mult de 4 cm inaltime;
- se toarna compozitia in tava; se curata para, se taie felii nu prea subtiri care se infig in compozitia cu ciocolata;


- daca raman felii de pere se procedeaza in modul urmator : se ia feliuta intre doua degete ale bucataresei... se trece pe peretii vasului in care a fost ciocolata topita .....si se mananca;
- prajitura se cocace la 180 de grade timp de 30-40 de minute, pana cand suprafata e coapta si se deschide la culoare; daca se incearca cu o scobitoare aceasta va iesi cu bucatele de ciocolata pe ea.


Pofta buna!


duminică, 6 noiembrie 2011

Cremes + teoria foietajului


In mintea mea cremesul e o prajitura clasica si simpla : o crema intre doua foi de aluat. Se gaseste in orice cofetarie (in partea asta de lume cel putin) sau se poate face acasa din foi "de cumparat", gata coapte, plus o crema din plic. Sau se poate face cu totul si cu totul "de casa" , metoda pe care am ales-o eu pentru concursul de pe blogul Laurei Adamache, concurs ce are ca subiect principal vanilia. Alt motiv pentru care am ales reteta de cremes este ca am aflat despre un desert MAI GREU de facut decat foietajul, asa ca mi-am zis sa bifez aluatul zis "frantuzesc" pentru a putea trece mai departe! :))
Aluatul foietat este compus din multe (1458) foi de aluat alcatuit din faina + apa + sare + picaturi de otet (optional), separate de straturi subtiri de unt. Aluatul se coace la temperatura mare la inceput, prilej cu care aburii produsi de unt despart foitele de aluat, iar apoi la temepratura ceva mai mica, timp in care foietajul de usuca si devine crocant. Retetele vechi dau proportia de faina - unt 1:1, dar timpurile moderne cu grija la colesterol si calorii permit si o fractie supraunitara. In cautarea retetei perfecte am intalnit metode in care faina se amesteca cu o parte din unt, altele in care untul se amesteca cu faina - scopul fiind sa aduca cele doua straturi la o consistenta aproximativ identica. Exista chiar - mai complicat cred decat varianta clasica - foietajul invers care consta in sigilarea aluatului in unt (cu aceasta metoda untul sigur nu va iesi din aluat, de vreme ce el se afla pretutindeni in bucatarie ... ). Pentru o prima incercare am ales reteta aproape clasica, de unt invelit in aluat, fara smecherii care sa simplifice munca, cu ceva mai multa faina decat unt (fustele cer mai putine calorii :D). Singurul secret al unui foietaj reusit este ca aluatul trebuie sa fie rece, asta e toata filozofia. Imi dau seama ca nu mi-a iesit un aluat prefect, dar abia am un pretext sa mai exersez. Aluatul foietat de casa e deosebit, nu se compara cu nici un aluat cumparat; se poate pastra la congelator cateva luni, asa ca merita sa fac portie dubla/tripla cu urmatoarea ocazie.
ingrediente aluat foietat (6 portii) :
- 250 gr faina 000 cernuta
- 125 ml apa
- praf de sare
- 200 gr unt
inrgediente crema de vanilie:
- 500 ml lapte
- 1 pastaie de vanilie
- 4 oua
- 175 gr zahar
- 75 gr faina
- putin unt
metoda:
- aluatul foietat trebuie lucrat intr-o incapere racoroasa, fara aburi;
- se amesteca faina cu apa si praful de sare; se lasa aluatul sa se odihneasca, invelit in folie de plastic, cam 30 de minute; in functie de faina, de temperatura camerei etc, aluatul poate va cere putina apa in plus - daca aluatul nu aduna toata faina din vas se pot adauga stropi de apa (10 ml, putin cate putin);
- se aplatizeaza untul, intre 2 foi de hartie de copt, pana ajunge un patrat cu latura de aprox. 15 cm; daca s-a inmuiat in timpul operatiunii se lasa la frigider sa se intareasca;
- se intinde aluatul in forma de patrat, lasand mijlocul mai gros decat marginile si "lungind" colturile;
- se aseaza patratul de unt peste cel de  aluat, rotite la 45 de grade unul fata de celalalt; patratul-aluat trebuie sa fie atat de mare incat untul sa nu iasa de pe aluat;
- se aduna colturile aluatului peste unt, inchizand-ul inauntru;
- pe blatul cat mai putin infainat incep impachetarile, care tebuie sa fie in numar de 6 pana la final : se intinde aluatul in forma de dreptunghi cu L=3l (adica de 3 ori mai lung decat lat); se imparte imaginar in 3: treimea indepartata se aduce peste cea din mijloc, iar cea dinspre bucatareasa se suprapune peste celelalte doua (presupunand ca dreptunghiul era cu latura scurta pe directia stanga-drepta); cu asta s-a efectuat o impaturire simpla (exista si impaturirea dubla, care imparte aluatul in 4 si-l impacheteaza din 3 plieri);
- se roteste aluatul cu 90 de grade astfel incat sa stea ca o carte in fata bucataresei - cu "cotorul" in partea stanga; se intinde din nou, se pliaza la fel, se inveleste in folie si se pune in frigider; intinderea aluatului se face mai mult prin loviri cu sucitorul, sau cel mult cu rulari scurte, pentru ca straturile de aluat sa se lipeasca cat mai bine unul de altul; pentru acelasi motiv se lucreaza cu cat mai putina faina cu putinta pe blat si se curata faina lipita pe aluat, la impaturiri;
- se lasa aluatul la rece cam o ora; eu l-am intins dupa mai putin timp si m-am luptat putin cu el pentru ca untul incepuse sa iasa din aluat; dupa timpul de racire se fac iar doua impachetari si se lasa iar la rece; in acest punct l-am lasat de seara pana a doua zi dimineata si i-a facut foarte bine, s-a intins mult mai usor decat dupa doar 40 de minute de racire;
- dupa impachetarea nr. 6, la 729 de straturi de unt care va sa zica, se mai lasa 30 de minute la rece, apoi se taie in doua; jumatate asteapta in frigider, iar din cealalta jumatate se intinde o foaie de vreo 3 mm grosime care se inteapa superficial cu furculita si se coace pe hartie de copt 10 minute pe treapta 2 jumate (din pacate nu stiu gradele, dar cred ca sunt cam 210-220), apoi inca 10-15 minute (supravegheat) la treapta 1 si 1/2; se procedeaza identic cu cealalta jumatate de aluat;

aluatul foietat
- pentru crema: se despica pastaia de vanilie si apoi se rad cu un cutit semintele din interior; se pun la fiert in lapte; se bat ouale cu zaharul, apoi se adauga faina si laptele caldut; se pune compozitia pe foc, amestecand continuu, pana se ingroasa; se ia de pe foc si se adauga 10-20 gr unt si se feaca bine; se pune crema intr-un bol si se acopera cu folie de plastic, asezata chiar pe crema, pentru a nu se forma coaja la suprafata;

crema de vanilie
- cand crema s-a racit complet se aseaza peste una dintre foile de aluat si se niveleaza; cealalta foaie se taie in 6 patrate care se aseaza peste crema; se preseaza putin cu palmele;
- se taie prajitura si se serveste cu zahar pudra vanilat (din borcanul cu zahar pudra in care tinem pastaile goale de vanilie, ca cea ramasa de la crema).

cremesul
Pofta buna!

joi, 3 noiembrie 2011

Briose cu dovleac

Reteta e de la For the Love of Cooking de unde am mai pescuit eu si alte idei bune. Unitatea de masura e cana, si asta am folosit si eu : un pahar gradat de 250 ml, cand se  cere o treime de cana masor pana la 80 ml, iar jumatate de cana - 120 ml.
ingrediente (pentru 12 briose):
-  1 cana faina 000
- 1/2 cana faina integrala
- 1 lingurita praf de copt
- 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
- praf de sare
- 1 lingurita scortisoara
- 1/2 lingurita ghimbir (praf)
- 1 cana de zahar (putea sa fie mai putin, depinde si cat de dulce e dovleacul)
- 1 cana piure de dovleac (copt, curatat de coaja si convins cu un blender sa devina pasta; daca e prea uscat se poate adauga uleiul si asa dovleacul devine mai cooperant)
- 1/3 cana ulei de floarea soarelui
- 2 oua
ingrediente pentru toppingul crocant (care e tot farmecul acestor briose):
- 1 cana si 1/4 fulgi de ovaz
- 1 lingura faina
- 1/3 cana zahar
- 1 lingurita scortisoara
- 75 gr unt rece taiat cubulete
metoda:
- se incinge cuptorul pe treapta 2 (180 grade);
- intr-un bol se amesteca ingredientele uscate (faina, zahar, sare, agenti de crestere si condimente), in alt vas se amesteca cele umede (oua, dovleac), iar in bolul nr. 3 se amesteca ingredientele pentru topping (nu-mi plac deloc textele bilingve, as vrea sa-i zic cumva romaneste acestui topping / streusel dar nu stiu cum! ) - intai cele uscate, apoi se adauga untul si se framanta cu degetele pana seamana a firmituri;
- se imparte compozitia de briose in tava cu hartiutele speciale, deasupra se repartizeaza compozitia crocanta si se coace timp de 20 de minute.

Pofta buna!

miercuri, 2 noiembrie 2011

Pui indian


Imi plac combinatiile de carne cu fructe, imi place curry (condimentul), asa ca felul asta de mancare e pe gustul meu. Reteta asta e scrisa in primul meu caiet cu retete, am facut-o de multe ori, astfel ca nici nu mai stiu de unde vine ea, de fapt. Si pentru ca luna trecuta am avut o mica enervanta defectiune la cuptor si n-am putut participa la actiunea "Dulce Romanie", luna asta o iau din vreme si trimit reteta Alexandrinei care gazduieste provocarea lunii noiembrie 2011.
ingrediente  (pentru 2 portii; cantitatile sunt aproximative, nu-i o reteta care cere mare precizie):
- 1 bucata piept de pui (cam 400 gr)
- 1 mar
- 1 ceapa mare
- fulgi de ardei iute, pentru cine mananca picant 
- sare, piper
- orez (4 linguri)
- stafide (2 linguri)
- curry (1 lingurita)
metoda:
- e la fel de flexibila ca si cantitatile : carnea se taie bucatele, se sareaza si se pipereaza; dar se poate lasa pieptul de pui si intreg;
- ceapa si marul (cu coaja dar curatat de samburi) se taie felii;
- se pun toate ingredientele intr-un vas uns cu ulei - se aranjeaza marul si ceapa in jurul bucatilor de piept de pui, sau se pune carnea pe pat de ceapa+mere, banuiesc ca se pot si amesteca toate ... depinde de dispozitia bucataresei;
- se toarna 100 ml de apa in vas si se coace in cuptorul incins pe mediu 45-50 de minute, pana ceapa s-a inmuiat si carnea e usor rumenita;
- se fierbe orezul cu putina sare, iar in ultimele 5 minute se adauga stafidele si praful de curry.


Pofta buna!