Pagini

luni, 27 februarie 2012

Briose cu rosii uscate si masline


Provocarea lunii februarie 2012 la Daring Bakers a fost "quick bread" (paine rapida) in forma de chec sau briose. Sunt rapide pentru ca nu necesita framantat, nici timp pentru dospit, se fac in "doi timpi si trei miscari", iar combinatia de arome este infinita, atat pentru variantele dulci cat si pentru cele sarate care se pot servi ca aperitiv sau gustare.
inrgediente:
- 250 gr faina
- 5 gr praf de copt
- 3 gr sare
- 50 gr masline (fara samburi)
- 4 rosii uscate
- 100 gr telemea
- 1 lingurita oregano
- 230 ml iaurt
- 50 ml ulei
- 1 ou mare
metoda:
- se taie feliute maslinele si rosiile uscate; (eu am folosti 10 masline integi pe care le-am taiat de pe samburi);
- se taie cubulete telemeaua;
- se amesteca faina cernuta cu sarea, praful de copt, oregano; se adauga branza, maslinele si rosiile uscate;
- se bate usor oul; se adauga uleiul si iaurtul, se amesteca;
- se combina cele doua compozitii - cea cu ingredientele uscate cu cea cu ingredientele lichide; se amesteca cat de putin posibil;
- se repartizeaza aluatul in 12 hartiute pentru briose, se aseaza in tava speciala;
- se coc la 180 de grade (treapta "2 fara un sfert" din cele 3) - timp de 25-30 de minute; sunt gata cand scobitoarea iese curata.
Pofta buna!

The Daring Bakers’ February 2012 host was – Lis! Lisa stepped in last minute and challenged us to create a quick bread we could call our own. She supplied us with a base recipe and shared some recipes she loves from various websites and encouraged us to build upon them and create new flavor profiles.

duminică, 26 februarie 2012

O carte si o salata

Iata si cea de-a doua carte pe care o prezint in cadrul campaniei "vALLuntar". La fel ca si in cazul articolului despre cartea cu sosuri, si de data aceasta fiecare comentariu la subiect (despre carte sau despre campania vALLuntar) se transforma in 3 minute de voluntariat pe care echipa ALL il va realiza la sfarsitul campaniei.

Dupa cartea despre sosuri am ales cartea despre salate din aceeasi colectie. E o cate frumoasa si aceasta, sta mai bine decat prima la capitolul fotografii, aici existand imagini apetisante pe cate o pagina intreaga. Cartea e impartita in 10 capitole si un index (de fapt doua, unul al retetelor si unul al ingredientelor). Primul capitol - "verdeturi si salate" face o prezentare a varietatii de frunze verzi, albe sau rosii cunoscute sub numele generic de salata. Aflam care e sezonul optim pentru legumele si zarzavaturile care se folosesc frecvent in salate, cum sa alegem salata cea mai proaspata, cum si unde sa o pastram cel mai bine. Apoi, capitolul "ingrediente" prezinta plantele aromate, condimentele, oteturile si uleiurile care insotesc o salata reusita. Urmeaza un capitol despre sosuri (in care am gasit chiar si un sos pe care l-am cautat in cartea despre sosuri si nu l-am gasit). Capitolul despre "retete clasice" incepe cu o afirmatie care mi s-a parut foarte adevarata: nu exista o reteta de salata batuta in cuie, chiar si cand e vorba de una clasica precum "salata Cezar", pentru ca au fost testate si incercate nenumarate variante de-a lungul anilor, si cine mai poate sti care e "orginalul" ? Urmatoarele capitole prezinta retete de salate pe categorii : salate de cruditati, salate cu cartofi si paste, salate cu orez sau cereale, salate exotice si in final salate de fructe.
Prima reteta din aceasta carte pe care am incercat-o a fost un succes, chiar si pentru cei mai traditionali intr-ale gustului din familie :) :

 Salata cu pui si ananas


ingrediente:
- 150 gr orez
- 250 gr piept de pui
- 200 gr ananas (din conserva; reteta originala cere jumatate de ananas proaspat)
- 2 fire ceapa verde
- 1 lingura nuca de cocos rasa
pentru sos:
- 3 linguri maioneza (de casa; cei care nu stiu sa o faca pot urma reteta din carte)
- 1 lingura ulei de floarea soarelui
- 1 lingurita coniac + 1 lingurita lichior de portocale + 1 lingura suc de ananas
- sare, piper, curry
metoda:
- se fierbe orezul in apa cu putina sare;
- pieptul de pui taiat felii subtiri se frige pe tigaia-gratar; (pentru a fi mai fraged pieptul de pui se poate lasa la marinat peste noapte in iaurt);
- se face maioneza; se amesteca ingredientele pentru sos;
- dupa ce s-a racit carnea se taie bucatele; se amesteca cu orezul (racit), ceapa verde taiata marunt, nuca de cocos si ananasul taiat bucati;
- se toarna sosul peste salata; desi cartea nu spune, mi se pare ca aceasta salata e si mai buna dupa ce sta putin pentru a se lega gusturile atat de diferite ale ingredientelor.

 Pofta buna!

vineri, 24 februarie 2012

Lichior de cafea

Sa ne mai si alcoolizam putin, zic. Pentru a putea gusta cate-un paharel seara am folosit cafea decofeinizata. Cana folosita ca unitate de masura - 250 ml.

ingrediente:
- 2 cani cafea macinata
- 2 cani zahar
- 2 1/2  - 3 cani apa
- 1 cana alcool
metoda:
- se pun toate ingredientele intr-o sticla cu capac;
- in fiecare zi timp de o saptamana se scutura bine sticla, o data sau de doua ori pe zi;
- se strecoara licoarea prin filtru de hartie;
- se gusta, cu masura; (se mai poate completa cu apa, daca vi se pare prea tare - se mai lasa 2-3 zile la loc intunecat, apoi se gusta din nou ...).
Pofta buna!

marți, 21 februarie 2012

Tort "Padurea neagra"


Nu ma pricep la torturi. N-am rabdare sa le aranjez, mi se pare ca e mult de lucru la ele - blat, crema, decorat ... multa bataie de cap, si-l poti strica dintr-o singura miscare. Dar aniversarea unei bunici este un motiv suficient sa-mi iau inima in dinti si sa ma stradui sa fac un tort bun si frumos. Am gasit multe retete de "padurea neagra", ideea principala fiind asa: un blat cu cacao, frisca si visine - varianta de fata fiind inspirata de "secretele bucatariei".
ingrediente pentru blat:
- 5 oua
- 175 gr zahar
- 15 gr zahar vanilat
- 75 gr faina
- 50 gr amidon
- 3 linguri cacao
- 1 lingurita praf de copt
- 2 linguri visinata
ingrediente pentru umplutura si decor:
- 700 gr visine (congelate, pe vremea asta) - fara samburi au ramas 350 gr visine si 200 gr suc;
- 200 gr zahar
- 3 lingurite amidon
- 2 lingurite esenta de vanilie
- 500 ml frisca naturala
- 3 linguri zahar pudra
- eventual 5 gr amidon (sau intaritor pentru frisca)
- 100 gr ciocoalta rasa; 50 gr ciocolata topita
- visine confiate
metoda:
- se incinge cuptorul la 180 grade C; se tapeteaza cu hartie de copt baza unei forme rotunde cu diam. 26 cm (smecherie : pun putin unt pe spatele hartiei astfel incat sa se lipeasca de tava si sa nu se miste cand torn compozitia pentru blat);
- se separa ouale; se cerne faina impreuna cu amidonul, cacaoa si praful de copt;
- se bat albusurile; cand spuma s-a intarit se adauga zaharul tos si cel vanilat, apoi galbenusurile;
- se incorporeaza amestecul cu faina in spuma de ou, treptat, folosind o spatula;
- se toarna compozitia in tava si se coace 35-40 de minute; se lasa sa se raceasca complet (cel mai bine - peste noapte);
- se taie blatul in doua; (reteta zice in 3 dar nu eram sigura ca m-as descurca, blatul nefiind prea inalt);
- se pun la fiert visinele, sucul lor - mai putin 4 linguri  - si zaharul; dupa ce au dat un clocot se dizolva amidonul in sucul retinut, apoi se incorporeaza in compozitia fierbinte; amestecand continuu sa lasa sa fiarba 2-3 minute, apoi se lasa la racit;
- se bate frisca; se adauga zaharul pudra; reteta cerea intaritor pentru frisca : de teama sa nu mi se "pleosteasca" opera, am investit intr-un pliculet de praf magic, care e compus in amidon si zahar vanilinat, asa ca am folosit pentru frisca zahar vanilat (cu vanilie naturala) si 5 grame de amidon (nu i-am simtit gustul, desi ramane crud ...), iar efectul de intaritor de frisca s-a vazut;
- m-am intrebat mult timp cum se asambleaza si se decoreaza un tort fara a murdari platoul si am aflat inca o smecherie : se pun 3-4 fasii de hartie de copt sub blat astfel incat sa acopere marginile platoului; si mai stiu una: ca sa nu se plimbe tortul pe platou se pune sub primul blat un strop de ceva - crema, gem, frisca - cu rol de lipici;
- se aseaza pe platou prima felie de blat si se insiropeaza cu visinata; se aseaza deasupra aproape toata compozitia cu visine, apoi se intinde cam o treime din cantitatea de frisca;
- se acopera cu al doilea blat iar apoi se imbraca tortul in frisca ramasa;
- pentru decorat am ales iamginea clasica a tortului "padurea neagra" : ciocolata rasa pe lateral; frisca, ciocolata  si ce a ramas din compozitia cu visine deasupra;
- floricelele si triunghiurile de ciocolata se fac asa : se topeste ciocolata la foc mic, cu grija sa nu se arda, apoi se intinde in strat subtire pe hartie de copt; dupa ce s-a racit se taie in formele dorite; ca sa nu crape am tinut putin lama cutitului in apa fierbinte, l-am sters cu servet de hartie, am taiat; ciocolata rasa se lipeste de frica cu o lingura sau spatula, atingand ciocolata cu mana cat de putin posibil pentru ca se topeste de la caldura pielii.

 Pofta buna!

luni, 20 februarie 2012

Croquenbouche pentru un an de "caiet cu retete"

Croquenbouche (inseamna "crocant in gura") este un desert cu nume complicat, din ingrediente foarte simple:  choux a la creme umplute cu crema de vanilie , lipite intre ele, in forma de con, cu zahar caramelizat. Partea dificila este montarea si apoi demontarea.  Am citit ca la un moment dat in istorie croquenbouche era tortul traditional de nunta in Franta si ca se taia cu sabia. Eram curioasa cum se mananca aceast desert si in ultimii 2 ani de ziua mea m-am razgandit in ultimul moment sa-l fac, de teama ca o sa se descompuna cu totul cand o sa-l servesc. Astazi blogul meu implineste un an, asa ca m-am gandit ca ar fi un bun moment sa-mi satisfac curiozitatea cu acest experiment. Nu l-am facut foarte inalt si mai este loc pentru perfectionat aspectul, dar concluzia este ca se poate face si - cel mai important - se poate manca !

Pofta buna!

joi, 16 februarie 2012

Lichior de portocale

Lichiorul acesta este facut dupa inspiratia de moment, pentru a folosi alcoolul ramas dupa ce am pus de alt lichior (care va fi gata imediat), iar portocalele sunt materia prima de sezon.
ingrediente:
- 4 portocale intregi (660 gr)
- 220 gr zahar
- 250 ml alcool
- 400 ml apa
metoda:
- se spala bine portocalele, cu apa fierbinte si detergent de vase, se freaca cu o perie si clatesc bine;
- se taie portocalele bucati si se pun intr-un borcan impreuna cu zaharul;
- se pastreaza la loc caldut (in bucatarie) timp de o saptamana, scuturand borcanul in fiecare zi;
- se scurge zeama lasata printr-o sita, apoi se storc bine fructele; la acest suc se adauga apa si alcoolul si se mai lasa cateva zile intr-o sticla inchisa, la loc intunecat si racoros.
Lichiorul e foarte aromat, se simte pregnant gustul de coaja de portocala (gustul imi aminteste de cojile de portocala confiate). La urmatoarea incercare voi adauga impreuna cu apa si alcoolul suc proaspat de portocale (cam 200 ml) pentru ca gustul de miez de portocala sa fie mai puternic decat cel de coaja.


Pofta buna!

marți, 14 februarie 2012

Jeleu de cafea


Am vazut de ceva vreme un joc care mi s-a parut interesant si dragut  intre bloggeri culinari de pe alte meleaguri, asa ca m-am bucurat cand am aflat ca Ama a avut ideea de a organiza aceasta "bucatareala in secret" si intre blogurile romanesti. Am intrat si eu in joc, iar blogul ce mi-a revenit pentru inspiratie este cel al Mitinitei, pe care il cunosteam deja de putina vreme si in care sunt multe retete pe care vreau sa le incerc. Am ales-o pe cea mai ciudata, din curiozitate si de pofta de cafea :) : jeleu japonez de cafea.
inrgediente:
- 2 cani cafea (500 ml) - am folosit decofeinizata pentru ca dimineata bem un vailing de cafea, si nu am vrea sa ajungem la o supradoza de cofeina cu aceste jeleuri
- 1 pliculet gelatina (10 gr)
- 2 linguri de zahar
metoda:
-  se amesteca gelatina cu putina cafea, apoi se adauga la restul de lichid impreuna cu zaharul; amestecand in continuu se pune la foc mic pana cand se dizolva gelatina;
- se pune in forme si se lasa la racit in frigider.
Se serveste cu frisca sau fara.
Am incercat si un jeleu de portocale din 250 ml zeama de portocale si 5 gr gelatina praf, fara zahar sa fie acrisor. Efectul maxim al acestor jeleuri racoritoare se obtine cu siguranta intr-o zi torida de vara, dupa cum spune si Mitinita in partea in engleza a postarii ei (pe care n-am citit-o decat dupa ce am facut desertul).

Pofta buna!

sâmbătă, 11 februarie 2012

O carte si un sos

Acesta este raspunsul meu la campania vALLuntar care, pe scurt, zice asa: 
"În perioada 24 ianuarie – 16 martie noi punem gratuit la dispoziţia bloggerilor orice carte de pe www.all.ro. Ei trebuie să o citească şi să îşi scrie părerea despre carte pe blogul personal. Fiecare recenzie valorează 15 minute de voluntariat ce va fi realizat de către echipa ALL pentru un centru ales de bloggeri. Fiecare comentariu referitor la carte sau la campanie, dat la postul cu recenzia, adaugă încă 3 minute de lucru."
Detalii despre campanie gasiti aici. Mi s-a parut o idee frumoasa, iar cei de la ALL par intr-adevar dornici sa stranga cat mai multe minute de volntariat. Sa-i ajutam :) !


Cartea aleasa : "SOSURI. Pregatire Asezonare Utilizare Retete", autor :Kristiane Muller-Urban.
Este o carte draguta ca aspect si prietenoasa ca stil, cu mai mult text decat imagini - care sunt mici, unele prezentand produsul finit, altele doar ingredientul principal. Fotografiile sunt frumoase, decorative in pagina, dar nu sa le pui in rama.
Cartea e organizata in 11 capitole care prezinta, rand pe rand, sosuri clasice si mariante, sosuri pentru carne, pentru peste, sosuri pentru legume si paste fainoase, pentru salate, apoi sosuri chutney, sosuri pentru inmuiat (dipp) si sosuri dulci. Ultimele doua capitole cuprind definitii ale unor termeni gastronomici des folositi in carte, idei de combinatii intre sosuri si diferite feluri de mancare, dar si un fragment care trebuie citit neaparat, desi cu speranta ca n-o sa avem nevoie sa punem in practica ce invatam de-acolo, pentru ca este despre ce putem face cand ceva nu iese bine ...
Imi place cartea, intai pentru ca e ea frumoasa si iti face placere sa o rasfoiesti, si apoi pentru ca e foarte cuprinzatoare: gasim in ea maioneza simpla sau vinegreta, dar si sosuri care sunt ele in sine feluri de mancare - cum ar fi sosul bolognez; sunt sosuri clasice, de exemplu Remoulade, dar si combinatii inedite (sos de caise si menta cu salata de orez). Multe titluri m-au facut sa zambesc, pentru ca formularea e "sos de prune cu friptura de porc impanta" sau "sos de portocale cu budinca de ciocolata" - adica sosul intai... ceea ce de fapt e si firesc, deoarece SOSUL e personajul principal.
Mi se pare buna traducerea, nu ca as fi eu experta in limba engleza, dar ca cititor nu am simtit exprimari stangace, nici fraze pe care sa le inteleg doar traducandu-le in engleza, nici "malai" sau mai rau "mamaliga" cand e evident ca reteta cere amidon. (Evident acum, pentru ca in tinerete am facut o mancare chinezeasca dupa o revista autohtona tradusa - si urmand cu strictete reteta am ingrosat un sos cu malai :D . )
Exista si ceva ce nu mi-a placut la carte: faptul ca unele ingrediente sunt din plic sau din borcan. Dar asta e o chestiune de gust, pentru ca mie imi place sa stiu ce pun in mancare si sa folosesc pe cat posibil ingrediente "de casa", iar pe de alta parte cartea ofera reteta pentru multe din aceste ingrediente semipreparate, asa incat bucatareasa ne-grabita are alternativa home-made la indemana.
Prima reteta pe care am incercat-o este:

Sos pentru carne fripta la gratar

O idee buna pentru o cina care se poate pregati rapid intr-o dupa-amiaza obositoare din timpul saptamanii.
ingrediente (pentru 2 persoane unitatea de masura folosita de mine e lingurita, dar pentru o cantitate mai mare folosim lingura, cum e reteta din carte):
- 5 lingurite mustar iute (am pus de casa, dar e bun si de Dijon)
- 5 lingurite vin alb sec
- 3 lingurite miere
- 3 lingurite sos de soia
- 2 lingurite ulei de floarea soarelui
- 5 lingurite ketchup de rosii (cartea are si o reteta pentru acesta, eu am pus de-al meu )
- sare, piper negru
metoda:
- se fierb toate ingredientele la foc mic 5 minute apoi se lasa sosul sa se raceasca.

Pofta buna!

joi, 9 februarie 2012

Tarta cu ciocolata si cafea


Tarta aceasta e compusa dintr-o crusta - crocanta, sfarmicioasa, facuta din faina+unt+ou, nu ceva nemaivazut deci - si o crema. Dar aceasta cremaaa ... este ceva de poveste. O crema cu ciocolata si cafea, fina si catifelata, destul de tare cat sa aiba tinuta dar nu teapana, o idee prea dulce poate pentru gustul meu (dar asta e un lucru bun pentru ca nu pot manca decat o felie) - o minunatie de crema! Cred ca s-ar putea folosi si la torturi sau la deserturi la pahar. Reteta e din cartea cu 500 de placinte si tarte primita in dar : .
ingrediente pentru aluat:
- 150 gr faina 000 cernuta
- 120 gr unt rece taiat cubulete
- 1 ou
- praf de sare
ingrediente crema :
- 115 gr ciocolata amaruie
- 55 gr unt
- 225 gr zahar pudra
- 25 gr amidon
- 3 oua
- 1+1/2 lingurite esenta de vanilie
- 2 lgt cafea solubila
- 200 ml frisca
pentru ornat:
- 200 ml frisca
- cacao
metoda:
- se face aluatul fraged in robotul de bucatarie: se amesteca faina cu sare, apoi se adauga untul; se mixeaza doar pana cand amestecul are aspect de firmituri; se adauga oul si se porneste din nou robotul, amestecand doar cat aluatul sa se adune intr-o bila; se inveleste in folie de plastic si se lasa la frigider cel putin 30 de minute;
- se incinge cuptorul pe treapta 2 jumate (220 grade C);
- se infaineaza blatul de lucru si se intinde aluatul cu un sucitor; fiind un aluat cu mult unt se intinde destul de greu; eu am pastrat folia de plastic intre aluat si sucitor, astfel incat aluatul s-a intins usor si n-a fost complicat transferul in tava unsa cu unt (diam 23 cm); cu rabdare si un cutit ascutit se desprinde folia de pe aluatul asezat in tava; se inteapa aluatul cu o furculita si se coace 20 de minute, pana se intareste si are o culoare galben-aurie;
- se scoate crusta din tava si se lasa la racit pe un gratar;
- se topeste ciocolata taiata bucati impreuna cu untul pe baie de aburi; se ia de pe foc si se adauga zaharul pudra amestecat cu amidonul;
- se bat ouale si se incorporeaza in compozitia cu ciocolata; se adauga cafeaua solubila si se fierbe, la foc mic, amestecand mereu, timp de 5 minute;
- se ia crema de pe foc, se adauga esenta de vanilie si se lasa la racit cu o folie de plastic deasupra (lipita de suprafata cremei);
- se bate frisca si se incorporeaza in crema racita; se umple crusta cu crema si se lasa la frigider 2-3 ore;
- se bate si restul de frisca si se intinde deaupra cremei; se orneaza cu cacao sau ciocolata rasa.


Pofta buna!

marți, 7 februarie 2012

Spirale cu branza si ceapa

Spiralele acestea sunt bune de mancat ca si gustare langa un pahar de iaurt, sau in loc de paine/chifle langa o mancare. Le trimit la Caietul cu retete care a propus ca tema pentru provocarea "Dulce Romanie" din aceasta luna drojdia.
ingrediente:
- 400 gr faina 650
- 1 pliculet drojdie uscata
- 1 lingurita si jumatate de sare
- 50 gr unt moale
- 1 ou
- 180 ml apa calduta
- 100 gr cascaval ras
- 30 gr fulgi de ceapa uscata (imi imaginez ca se poate face si cu ceapa proaspata, tocata marunt si calita)
- 80 ml apa fierbinte
- 1 lingura verdeturi uscate - eu am pus "Herbes de Provence"
- 15 gr unt moale
metoda:
- se pun la inmuiat fulgii de ceapa in 80 ml apa fierbinte;
- se bate oul cu 180 ml apa pana amestecul devine omogen;
- se amesteca faina cernuta cu sarea si drojdia; se adauga 50 gr unt si oul amestecat cu apa si se framanta aluatul cam 10 minute (cu pauze bine-meritate care sunt de ajutor atat bucataresei cat si aluatului);
- se lasa aluatul la dospit 2 ore intr-un vas uns cu putin ulei si acoperit cu folie de plastic;
- se adauga verdeturile, untul si aproape toata branza la ceapa inmuiata;
- se intinde aluatul cu sucitorul, pe blatul uns cu ulei, pana ajunge sa fie un dreptunghi cu laturile de aprox. 25x40 cm;

- se unge aluatul cu amestecul de branza cu ceapa pana la 1-2 cm de marginea lunga indepartata de bucatareasa; se ruleaza aluatul si se imparte in 12 bucati (se taie la jumatate, apoi jumatatile in doua, iar sferturile rezultate in 3);
- se aseaza spiralele intr-o tava cu hartie de copt, pe taietura;
- se acopera tava cu un servet si se lasa spiralele la dospit, la loc caldut si fara curenti de aer rece, aproximativ o ora;
- intre timp se incinge cuptorul pe treapta 2 (180 de grade C);
- se presara spiralele cu branza ramasa apoi se coc timp de 25-30 de minute;

Pofta buna!
sursa : King Arthur Flour

sâmbătă, 4 februarie 2012

Fish pie

Acestui fel de mancare ii las numele englezesc, oricat nu-mi place mie sa vorbesc doua limbi deodata. Ne place foarte mult, am facut acest "fish pie" de multe ori asa ca e deja intre traditionale la noi acasa.
ingrediente:
- 600 gr file de peste alb (macrou)
- 300 gr macrou afumat
- 200 gr mazare
- 3 cepe
- 2 catei de usturoi
- 300 ml vin alb
- 150 ml smantana pentru gatit
- patrunjel
- piure de catofi din aprox. 500 gr cartofi);
metoda:
- se taie bucati pestele, scotand eventualele oase; (daca se foloseste trunchi de merlucius se face asa : se pune apa la fiert, cand fierbe se pune pestele si se lasa sa fiarba 5-10 minute; se scoate pestele, se lasa la racit, apoi se desprinde cu usurinta carnea de pe oase)
- se caleste ceapa tocata mare intr-o tigaie incapatoare;
- se pun la fiert cartofii in apa cu sare; se incalzeste cuptorul pe treapta 2 (sau 180 de grade C);
- se adauga usturoiul in tigaia cu ceapa, cand aceasta s-a inmuiat; se mai calesc impreuna 1-2 minute (nu mult, sa nu se arda ustuoiul), apoi se adauga vinul alb si se lasa sa fiarba la foc mic 15-20 de minute;
- se adauga mazarea, smantana, bucatile de peste si patrunjel; sa lasa sa dea un clocot;
- se transfera intr-o tava; se acopera cu piure de cartofi (cartofii fierti se scurg apoi se paseaza cu ustensila speciala sau cu o furculita, se adauga unt si lapte);
- se coace 20-30 de minute pana se rumeneste putin deasupra.

Pofta buna!
sursa

miercuri, 1 februarie 2012

Negrese


negresa 2015


Din nou o reteta de la mama, care imi aminteste de vremurile copilariei cand n-aveam nici o grija...


ingrediente:
- 250 gr unt
- 350 gr zahar
- 4 oua
- 200 gr faina 000
- 150 ml lapte
- 3 linguri cacao
- coaja rasa de lamaie
- 5 gr praf de copt
- gem de zmeura
- ciocolata rasa
metoda:
- se freaca untul moale cu 150 gr zahar;
- se adauga galbenusurile, apoi faina cernuta, praful de copt si cacaoa;
- se incorporeaza laptele; poate fi nevoie de ceva mai mult decat 150 ml - aluatul trebuie sa aiba consistenta unui pandispan;
- se toarna aluatul in tava unsa cu unt;
- se coace la foc domol; (eu am copt prajitura cam 30 de minute, la inceput pe treapta 2 apoi pe 1-jumate);
- intre timp de bat spuma albusurile, care trebuie sa fie reci; cand s-a format spuma se adauga treptat restul de zahar (200 gr), care trebuie sa fie cald ca sa iasa spuma mai tare;
- cand prajitura s-a copt se pune deasupra blatului spuma de albusuri; eu m-am abatut putin de la reteta originala adaugand un strat subtire de gem de zmeura (dat prin sita sa scap de samburei), peste care am intins spuma - si am mai lasat prajitura in cuptor la foc mic (treapta 1) inca 10 minute, cat sa fie tratata termic spuma de albusuri dar sa nu se ingalbeneasca; ideea cu gemul n-a fost rea pentru gust, dar asa stratul de spuma nu a aderat la blat si avea tendinta sa alunece de pe bucatica de prajitura la miscari bruste (deci nu faceti balet cu prajitura in mana).
Se lasa Negresa sa se raceasca apoi se taie patratele; se poate orna cu ciocolata rasa

Pofta buna!