Pagini

miercuri, 22 ianuarie 2014

Crackers cu parmezan si rozmarin




Inca o reteta inspirata de Martha Steward, de data asta niste "crackers" cum le spun ei, crănţănele cum le-as spune eu in limbaj total neacademic. Ies foarte multe din cantitatile date (sau sunt foarte mari, daca faceti 16 asa cum spune reteta originala), asa ca se pot pregati pentru musafiri care vin la un pahar de vorba. O masina de paste e foarte utila la intins bucatile de aluat, dar se pot intinde si cu un sucitor, caz in care se coc cu cateva minute mai mult; cele trei crănţănele din poza de mai jos au fost coapte impreuna, cea deschisa la culoare a fost intinsa cu sucitorul, de proba, celelalte doua cu masina.


ingrediente:
- 1 cana apa calduta (250 ml)
- 1 lgt drojdie uscata instant
- 3 linguri ulei de masline (45 ml)
- 425 g faina 000
- 1 lingura sare grunjoasa + pentru presarat deasupra
- 1 lingurita zahar
- 30 g parmezan ras + 45 g pentru presarat
- 1 ou mare batut
- piper, rozmarin
metoda:
- se amesteca drojdia cu 50 ml apa calduta (din cantitatea data) si o lingurita de zahar; se lasa deoparte pana cand apar bule / spuma la suprafata;
- se amesteca faina cu ulei, drojdie, sare si restul de apa; se framanta aluatul 4-5 minute, se adauga 30 g parmezan si se framanta inca 1 minut;
- se acopera bolul cu folie de plastic si se lasa in frigider peste noapte (sau cel putin o ora);
- se rastoarna aluatul pe blatul usor infainat si se imparte in 16 bucati;
- se intind pe rand, cu masina de paste, pudrandu-le cu faina, pana la penultima "subtirime"; cum ziceam mai sus, se pot intinde si cu suctiroul, caz in care au nevoie de cateva minute in plus la copt; mie mi s-au parut prea lungi fasiile de aluat asa ca din cand in cand le taiam in doua;
- se aseaza in tava cuptorului, pe hartie de copt, se ung cu ou batut, se presara cu parmezan, sare, piper si rozmarin; se coc la 175 grade C timp de 15-20 de minute, pana se rumenesc.
Se pot pastra inchise ermetic pana la 3 zile.


Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu