Pagini

marți, 25 februarie 2014

Piept de pui General Tso



Aceasta este una din acele mancaruri chinezesti mai celebre in Americi decat in China. Ea consta in bucatele de carne de pui (piept, aici, dar se poate face si cu pulpe dezosate) tavalite intr-un amestec care contine amidon, prajite pana devin crocante si glazurate apoi intr-un sos dulce-acrisor. Am facut mai demult varianta  "Piept de pui pseudo general Tao", iar cea de fata este o alta varianta, (pseudo-pseudo, probabil) cu glazura mai putin dulce si usor picanta.


ingrediente:
- 1 piept de pui de aproximativ 500 g
- 100 g amidon
- 1/2 lingurita sare
- 1/2 lingurita piper
- ulei pentru prajit
- varf de cutit fulgi de ardei iute
- 2 catei de usturoi tocati
- 1 lingura susan
- ceapa verde
pentru marinata:
- 1 lingura sos de soia
- 2 albusuri
pentru sos:
- 60 ml apa
- 2 linguri pasta de rosii
- 1 lingura sos de soia
- 1 lingura otet
- 1 lingurita ulei de floarea soarelui (reteta zice de susan)
- varf de cutit boia iute
- 1 lingura de zahar
- 1 lingurita amidon

metoda:
- se amesteca albusurile batute usor cu o lingura de sos de soia;
- carnea de pui se taie cubulete de 2-3 cm si se pune in marinata; se lasa 10 minute;
- se amesteca toate ingredientele pentru sos, se aseaza deoparte;
- se amesteca amidonul cu sare si piper;
- se incinge uleiul in wok (sau tigaie); se trec bucatile de carne prin amidon, se scutura excesul si se prajesc pana devin maro-aurii, in mai multe ture;
- se varsa uleiul din wok, se sterge cu un servet de hartie;
- se incinge o lingura de ulei; se adauga usturoiul si ardeiul iute si se calesc 20 de secunde; se adauga sosul pregatit anterior, se amesteca si se tine pe foc pana incepe sa fiarba si se ingroasa; se adauga bucatile de carne prajita, se amesteca bine pana cand sunt acoperite cu sos;
- se serveste cu susan si ceapa verde tocata presarate deasupra, cu taietei chinezesti sau orez.


Pofta buna!

Sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu