Pagini

vineri, 20 septembrie 2013

Placintele cu prune si nuci



O minunatie de aluat, care se despinde in foite crocante, dar totusi fraged si foarte gustos - era si cazul sa aiba atatea calitati, la proportia faina:unt pe care o are de anume aproape 1:1.  Numele englezesc mi se pare foarte dragut, le zice "Hand Pie" adica placinta cat sa o iei cu mana, eu l-am tradus pentru ca nu-mi plac textele bilingve (adica ori vorbesti intr-o limba, ori in alta ...). Reteta provine de la King Arthur Flour unde placintelele sunt umplute cu afine, eu am gasit-o prin Crumbs of Love unde sunt umplute cu ceva fructe de padure canadiene. Cum aveam la dispozitie niste prune care se cereau consumate, si cum mama tocmai imi pomenise de  unul din gemurile preferate in copilarie, de care nu-mi amintesc nicicum, am umplut placintelele cu prune si nuci abia cazute din nuc. Dar se poate folosi orice fruct de sezon sau orice gem, aici important e aluatul care e absolut mortal!



ingrediente:
- 240 g faina
- 225 g unt gras
- 1/2 lingurita praf de copt
- 1/2 lingurita sare
- 110 g smantana fermentata
pentru umplutura:
- 225 g prune
- 1 lingura (10 g) amidon
- 3 lingurite zeama de lamaie
- 50 g zahar
- 2 linguri nuci taiate mare
in plus:
- ou pentru uns
- zahar
metoda:
-  se amesteca faina cernuta cu sare si praf de copt; se adauga untul taiat cubulete; se amesteca astfel incat sa ramana bucatele de unt de marimea unui bob de mazare - se poate face la robot, utilizand functia "pulse", sau cu degetele; se adauga smantana, amestecand de 2, 3 ori;
- se rastoarna aluatul pe blatul usor infainat, se framanta de cateva ori pana se leaga;
- se intinde aluatul pana ajunge un dreptunghi de aproximativ 20 x 25 cm; se impatura aluatul in 3, se intinde din nou cu sucitorul la aceleasi dimensiuni si se impatura inca o data; se pune intr-o punga de plastic si se lasa in frigider minim 30 de minute;
- pentru umplutura: se amesteca toate ingredientele intr-o craticioara care se pune pe foc mic; se lasa sa fiarba 5 minute, amestecand usor, pana incepe sa se ingroase compozitia; se lasa la racit;
- se scoate aluatul si se lasa in bucatarie 10 minute, apoi se intinde in forma de patrat cu latura de 36 cm (mie mi-a iesit ceva mai mic);
- se taie  in 4 pe ambele directii - ies 16 patratele cu latura de 6 cm;


-  se pune cate o lingurita plina de umplutura pe 8 patratele; celelalte 8 se taie in mijloc (ca sa iasa aburul), apoi se suprapun peste cele cu umplutura, se apasa marginile presand apoi cu o furculita sa fie bine sigilate pachetelele; mie nu mi-au incaput in tava decat 7 patratele jumate (intr-atat le-am facut de egale) iar restul de aluat si restul de umplutura le-am asamblat intr-o micuta galette;
- se ung placintelele cu ou batut, apoi se presara zahar tos;
- se coc aproximativ 20 de minute; se lasa putin la racit, apoi se ataca;  cu grija totusi, pentru ca o placintica are 200 de kcalorii numai din unt (nici nu are rost sa calculam caloriile aduse de restul ingredientelor ...).


Pofta buna!

5 comentarii:

  1. Sunt tare dragute si cred ca si foarte bune! Trebuie sa incerc si eu aluatul asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt extraordinare! Sa-mi spui cum ti se pare aluatul daca il incerci!

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Asa-i, un foietaj simplificat (aproape) la maxim, cateva ingrediente simple ... si iese ceva de-mi lasa gura apa cand imi amintesc :))

      Ștergere